-
11 km
Când alerg, sunt invincibilă. Când fac orice altceva, adidașii din picioare îmi dau siguranță. Știu că voi putea fugi, orice s-ar întâmpla.
-
Autosuficiență, eșecuri, bule
Iar asta mi se pare cea mai frumoasă expresie a libertății. O viață dedicată pasiunilor, dezvoltării ca om. O viață de explorator în propriul suflet.
-
Câteva lucruri despre sport…
…pe care aș fi vrut să le știu mai devreme Azi am ieșit la prima tură de alergat mai serios din 2021. Rezultat: 5 km, în 50 de minute. Decent. Cam pe când ceasul anunța glorios al 5-lea kilometru m-a lovit din nou ironia situației. Acum jumătate de an nu alergam deloc. Acum cinci ani abia dacă făceam sport. Acum zece ani trei kilometri de mers pe jos intrau în sfera imposibilului. Și din nou am ajuns să mă întreb de ce mama naibii nu m-am apucat de sport mai devreme. Răspunsul pe scurt: lipsa de educație, combinată cu o groază de stereotipuri legate de activitățile fizice. Pe vremea când…
S-ar putea să îți placă și...
Momentul care va intra în carțile de istorie
Memento
Autosuficiență, eșecuri, bule
-
Uneori avem nevoie de tăcere
La vârsta mea, încep să am un sentiment tot mai crescut de greață față de... acumulări.
-
Momentul care va intra în carțile de istorie
Nu, nu e vorba numai despre boală sau moarte. La un anumit nivel, acestea sunt parte oricum din viața noastră
-
Un an de salsa
În curând se face anul de când serile de luni și miercuri se încheie pe ritmuri de salsa. O tranziție puțin neașteptată, ținând cont că mi-am petrecut bună parte din viață detestând dansul cu sete. Cândva, de mult, mi-a intrat în cap că dansul și ”aspirațiile intelectuale” nu sunt compatibile. Ideea s-a cimentat, iar in timp i s-au adăugat alte stereotipuri care de care mai tembele. Așa am ajuns la 28 de ani, intelectuală, strâmbă și cu o postură vai de capul ei. Apoi a venit toamna lui 2018, apogeul ”furtunii” de care vorbeam într-o postare mai veche. În timp ce în jurul meu lucrurile abia incepeau să se așeze,…
-
Sub teroarea superlativelor
Mi-am petrecut bună parte din viață prinsă fără voia mea între comparative și superlative. Ani de zile am urmărit nenorocitul de 10 fără să știu prea bine cu ce mă ajută. Astea erau ”directivele”, cu asta îmi cumpăram liniștea. Am fost pe rând ”eleva de nota 10 pe linie”, olimpică la nu știu câte materii, șefă de promoție. Pe scurt, eleva model și orgasmul mut al profesorilor. 10 era standardul de aur, orice era sub el devenea o ofensă de neacceptat. Când s-au afișat rezultatele de la bac, prima întrebare care mi-a fost adresată a fost ”cât ai luat”. A doua – ”cât au luat ceilalți”. Privind retrospectiv, toată perioada…
-
Un an ca o furtună
Aproape că s-a dus și 2018. Un an nebun, din toate punctele de vedere. Privit din exterior, a fost după toate standardele ”anul meu”. Zeci de obiective bifate aproape pe nesimțite de pe o listă invizibilă. Profesional și personal au intervenit schimbări necesare, chiar dacă ușor nepremeditate. Nici la experiențe nu am dus-o chiar rău. 5 luni de colindat Bavaria, o excursie fulger în Luxembourg, Islanda, care a ridicat enorm ștacheta în materie de călătorii, o revedere scurtă cu China mea dragă, plus alte mici escapade cărora le-am pierdut șirul. Am învățat într-un an, forțată de împrejurări, cât nu am învățat în toată facultatea. Mi-am descoperit pasiuni noi, am abandonat…
S-ar putea să îți placă și...
Sub teroarea superlativelor
Câteva lucruri despre sport…
Uneori avem nevoie de tăcere
-
În loc de urări
Mai puțin și începe. După aproape o lună de agitație, claxoane și înjurături, e în sfârșit momentul când toată alergătura își află rostul iar oamenii devin, pentru… 72 de ore legate, mai buni, mai familiști, mai, mai… În mai puțin de 24 de ore, o să se dezlănțuie și reglementara ploaie de urări. Ceva cu lumină, cadouri, sănătate, eventual puse în versuri dacă autorul e deosebit de inspirat. Că nu sunt mare amatoare de sărbători v-ați prins deja. De la an la an, Crăciunul ajunge să mi se pară o farsă tot mai mare. E tot mai mult despre cadouri și poze, statut și aparență, așteptări și presiuni sociale. O…
-
5 ani pe drumuri
Recent am pensionat vechiul meu pașaport. 5 ani, 24 de vize, 4 continente, sute de zboruri. Acum cinci ani, o decizie de moment mi-a dat viața peste cap. Nu știam atunci în ce mă bag. Viața pe drumuri încă mi se mai părea o existență ideală, lipsită de griji, o vacanță continuă condimentată cu experiențe unice. Am avut dreptate și nu prea. Partea proastă cu obiectele foarte lucioase e că tind să se înnegrească extrem de repede, Iar petele, oricât de mici, ies mai puternic în evidență prin puterea contrastului. La fel și cu stilul de viață – cu cât pare mai strălucitor, cu atât mai mari sunt șansele să…
