-
Scripcarul de pe acoperiș
Știam că voi asista la un spectacol bun. Nu am anticipat cât de mult poate să mă atingă, cât de multe sentimente contradictorii poate să îmi provoace o operetă. Începutul Frumos, amuzant. O critică lipsită de răutate a vieții satului. ”Tradiție”. Personajele sunt evrei, dar povestea lor până în acest punct poate fi ușor transpusă în orice context rural. Toți avem bunicul ”acela” sceptic la nou, fidel unui stil de viață puțin… desuet. Am râs copios la unele schimburi de replici. Este ceva cu care pot empatiza. Cristian Rudic a fost, previzibil, excepțional în rolul lui Tevye. Decorurile – inteligent gândite. Dialogurile și scenografica – minunat concepute. Sfârșitul A venit…
S-ar putea să îți placă și...
Traviata la ORT
-
Voievodul țiganilor la ORT
Doar inconsistența e cu adevărat consistentă. Iar opera și opereta nu fac excepție. Până acum, am apreciat toate producțiile ORT. Nu toate au fost pe gustul meu, dar întotdeauna le-am găsit calități. ”Voievodul țiganilor” ar fi scăpat la mustață. Cu adevărat K.O. i-au dat … spectatorii. Publicul, bată-l vina Încep cu cea mai frustrantă parte. Oamenii, coada lor. Eu știu că individualismul e în floare. Dar chiar nu avem o limită?! Duminică seara, toți răciții și-au dat întâlnire la Operă. Și au rivalizat cu succes cu orchestra. Avem așa: tuse convulsivă ca intro, un solo de nas congestionat, un cor de tuse (ăla a fost bisat de vreo trei ori),…
-
Gianni Schicchi / Scheherazade la ORT
Știți ce e cu adevărat fain la Timișoara? Că oricât de mizerabilă ți-a fi ziua, găsești ceva să te scoată din starea respectivă. Mereu se găsește un pretext să îți pui tocuri și ruj roșu și să fugi de probleme. Mereu se găsește ceva, în oraș, să le panseze. La Gianni Schicchi am ajuns la finalul unei zile obositoare. Știam demult că va fi așa, prin urmare nu îmi făcusem planuri pe seara respectivă. Și am sfârșit șocându-mă pe mine când, în loc să aterizez dramatic pe canapea, am ales să merg la Operă. S-a dovedit a fi reset-ul de care aveam nevoie. Gianni Schicchi În urmă cu mulți ani,…
-
Liliacul
Prima operetă despre care am auzit a fost ”Liliacul”, acuîn urmă cu vreo 20 de ani. O ”mare doamnă” din Hunedoara natală se fălea că a mers în Timișoara la aceast spectacol. Feed-back-ul prietenilor a lăsat de dorit. Înclinațiile artistice din zonă tind mai mult spre folcor și manele. Așa că ”mare doamnă” a ieșit din conversație cu ego-ul puțin zgâriat. ”Atâta drum pentru nimic…”. Când, două decenii mai târziu, am ajuns și eu în sfârșit la spectacol, m-am gândit la ea. Și m-am amuzat imaginându-mi o posibilă interacțiune. Probabil și-ar fi prins dramatic perlele. ”Poftim arătare. La operă nu se merge în blugi”. Opereta Welp, am mers în blugi…
S-ar putea să îți placă și...
Noaptea lecturii franco-germane
”Petrecerea de nuntă” la TNTM
Cărturești și moartea librăriilor pe model vechi
