Timișoara Playground Festival

Nu figura în planul meu pentru septembrie. Cu câteva zile înainte de eveniment, au început să apară în online imagini cu terenul din Libertății. M-am activat. Apoi unul din prietenii Lindei m-a anunțat, angelic, că o să joace și el acolo. A fost cel mai puternic argument 🙂 .

Experiența

Meciurile din ziua respectivă erau programate pentru ora 19.00. Pe la ora 18.30 am decis să mă abat scurt prin Piața de Flori. Nu am mai fost acolo de ani buni. Așa se face că inițial am pus zgomotul care a urmat pe seama acoperișului pieței. Abia când am ieșit din nou afară am înțeles că, pentru prima dată în luni de zile, Timișoara se află din nou sub asaltul norilor. Ploaia, în stil clasic, a decis să supracompenseze.

Timp de jumătate de oră, a plouat cu bulbuci. Străzile s-au golit, peste oraș s-a abătut o liniște nefirească. Am tranzitat potopul fără umbrelă. Am ajuns în Libertății ciuciulete. Înainte să văd instalația, am simțit mirosul: nisip ud, o amintire a altor vremuri.

Mi-a luat puțin să identific micii fotbaliști. I-am găsit, în cele din urmă, pitiți și uzi leoarcă, în clădirea garnizoanei. Am așteptat alături de ei sfârșitul ploii. Din fericire, furtuna nu a poposit prea mult. Meciul s-a reluat cu puțină întârziere.

Ca experiență, a fost altceva. După ploaie, a venit frigul. Dârdâiam alături de ceilalți susținători pe margine, în timp ce micii atleți luptau cu condiții mai puțin comune. Fotbalul în nisip este o provocare în cele mai bune condiții. Nisipul opune rezistență, mișcările și efortul trebuie adaptate corespunzător.

Evenimentul a propus meciuri pur demonstrative, fără caracter competițional. Întâi au jucat fetele contra băieților, apoi echipele s-au împărțit. La finalul serii, toți participanții au fost glorios de murdari și de fericiți.

Aici cred că se vede importanța acestui eveniment. Generația aceasta de copii operează într-un mediu puțin prea rigid. Când eram eu copil, succesul unei zile se măsura în julituri și murdăria de sub unghii. Mi se părea firesc să explorez, să știu senzația pământului de sub picioare, să clasific iarba în ”dinaia care taie” și ”iarbă moale”. Încă îmi amintesc de senzația apei care îmi intra fară dificultate în papuci când săream prin bălți. Am atins viermi, am suflat în buburuze și am alergat după fluturi. Toate aceste frânturi au fost o parte naturală a copilăriei mele. Acum, aproape orice explorare implică regie.

”Playground festival” ne-a amintit ce frumos este să ne jucăm fără un plan. Să simțim nisipul, ploaia, pavajul sub tălbi. Pe moment pare banal. Dar, în timp, fix aceste momente vor deveni amintiri prețioase.