În Sinagoga din Fabric

La Sinagoga din Fabric am ajuns pentru prima dată în 2009. Eram studentă în primul an și, pradă unor apăsări acum uitate, am luat-o la plimbare prin parcurile de lângă Bega. Toamna lăsa loc iernii, era frig și întuneric. Mă simțeam singură într-un oraș ostil. Prinsă în gândurile mele, mi-am pierdut simțul orientării. M-am rătăcit. Parcul părea că nu se mai termină, Tristeții i-a urmat panica. Am luat-o la goană. Când în sfârșit am găsit ieșirea, m-am trezit în fața a ceea ce credeam atunci că este o biserică. M-am așezat pe scări, am privit în sus, la fațadă. Brusc, gândurile mi s-au liniștit și pentru prima dată în luni, m-am simțit în siguranță.

Refuz să cred că a fost ceva mistic la mijloc. În momentele de criză, oamenii găsesc simboluri și semnificații în orice. Dar, la ani distanță, aveam să văd în seara aceea un punct de răscruce: pentru prima dată, am conștientizat frumusețea orașului. Și, privind restrospectiv, momentul respectiv avea să îmi deștepte curiozitatea față de iudaism și istoria evreilor.

Sinagoga din Fabric a rămas, preț de 17 ani, un reper drag din oraș. În momentele de criză, ajungeam, inevitabil, pe scările ei. Am fost martor la degradarea treptată a clădirii. M-am bucurat inutil când a fost transferată Teatrului din Timișoara. Dar nu am îndrăznit niciodată să visez că voi putea păși în ea. August 2026 avea să schimbe asta.

Contextul

Între 1 și 2 august a avut loc evenimentul ”Vorpark Fabric”. Probabil cel mai important element din program a fost prezentarea proiectului de refuncționalizare a Sinagogii și un tur ghidat în ea. În acest context, publicul a fost invitat să pășească, pentru prima dată în decenii, în Sinagoga Neologă. Turul o fost completat de o vizită în grădină și în Casa de Rugăciune.

Sinagoga

Accesul s-a făcut cu echipament de protecție. Heritage of Timișoara a pus la dispoziție căști și veste reflectorizante. Ne-am acoperit încălțămintea.

Prima vizită în Sinagogă a fost limitată la zona din fața intrării. Aveam să revin câteva zile mai târziu într-un tur privat organizat de Heritage of Timișoara; atunci ni s-a permis să avansăm până aproape de altar.

Îmi este greu să redau în cuvinte ce am simțit la acea primă vizită. Un amestec de tristețe și uimire. Deși abandonată de aproape patru decenii, Sinagoga încă își păstrează frumustețea. Golită de mobilă, cu pereteții laterali ”rași” pănă la tencuială, refuză să se plece în fața inevitabilului. Prin geamurile acum blocate de bucăți de placaj, soarele insistă să se strecoare. Pe altar, culoarea roșie s-a conservat neașteptat de bine. Un elogiu trist al unor vremuri duse pentru totdeauna…

Din spusele Gettei Neumann, și ea prezentă la eveniment, orga și mobila au fost salvate și sunt momentan conservate. Orga nu mai poate fi reparată, dar planul este ca bucăți din ea să fie folosite la restaurarea orgii din Sinagoga din Cetate.

A doua vizită mi-a permis să descopăr spațiul mai bine. Sinagoga abundă de detalii: pe coloane, decorațiile aurii încă strălucesc; pe altar se observă urme de vandalizare; sus, în spațiul destinat femeilor, accesul dinspre intrarea principală a fost zidit. Pe alocuri, lemnul galeriilor a putrezit. Chiar și așa, locul încă mai are o demnitate pe care nici timpul, nici stricăciunile nu au putut s-o erodeze. Soarele încă mai trece prin vitralii…

Sinagoga s-a conservat extrem de bine. Până recent, acoperișul ei era intact. Cu puțină imaginație, am putut să o văd din nou plină. Mi-am amintit de una din ultimele filmări cu rabinul dr. Ernest Neumann cântând în fața altarului. Sunt imagini vechi de decenii. Dar în Sinagogă, o parte din acel trecut încă se simte viu.

Grădina și Casa de Rugăciuni

În pregătirea evenimentului, Heritage of Timișoara a depus o muncă titanică. Grădina a fost curățată. Am fost puțin surprinsă să descopăr tufe de trandafiri. Nu au înflorit, dar încă sunt acolo, puternice, așteptând o nouă șansă să își reverse petalele peste alei.

Casa de Rugăciuni m-a frapat prin contrast. Am avut în fața mea imaginea unei comunități devenite tot mai mici, cu fiecare an. Mi-a rămas gândul la un aparat de aer condiționat îngălbenit de timp. Timpul e un concept bizar. Anumite evenimente se pot simți simultan atât de departe și atât de aproape.

Viitorul

Probabil peste încă un decediu voi vedea în august 2026 un început și un sfârșit. Am vizitat o ruină. Sunt șanse mari ca data viitoare să vizitez un muzeu.

Ce se întămplă? Sinagoga Neologă a revenit în proprietea Comunității Evreiești. A fost ulterior cedată orașului. S-a inițiat un proiect. În anii care urmează, clădirea va fi complet transformată prin aportul celor de la ateliercetrei .

Wanda Gavrilescu și echipa ei ne-au prezentat, în premieră, proiectul pe care intenționează să-l implementeze în Sinagogă. Brusc, viitorul clădirii nu mai este o chestiune de ”dacă” ci de ”când”. Se dorește renovarea spațului. Planul include Sinagoga, grădina și Casa de Rugăciuni. Arhitectura inițială va fi păstrată. Locul va găzdui două expoziții, dintre care una permanentă, dedicată istoriei evreilor din Timișoara. În plus, vor fi create zone de studiu și un spațiu pentru viitoare evenimente culturale.

În paralel, independent de renovările din Sinagoga, strada Ernest Neumann va deveni un spațiu pietonal. Se va crea o legătură între Parcul Regina Maria și Sinagogă. Locul va renaște. În spațiul respectiv nu se va mai citi niciodată din Tora. Dar amintirea acelui trecut va fi păstrată vie. Este, din punctul meu de vedere, cel mai bun deznodământ posibil.