Al cui câine sunt – proiecție caritabilă

Nu m-am dus pentru film 🙂 . După o zi marcată de aniversarea STPT, seara m-a prins previzibil, ruptă. Dar la Cinema Studio avea loc un eveniment pet friendly. Prea fain ca să ratez.

O proiecție specială

Opinie nepopulară: Timișoara este un oraș pet-friendly. Câinii sunt acceptați în mijloacele de transport în comun, există zeci de cafenele unde blănoșii sunt bineveniți. Iar în caz că vor să fie fancy, câinii noștri ne pot însoți oricând la un shopping impulsiv în mall 🙂 . Am văzut câini la concerte în aer liber și am un istoric de participări cu Linda la concursuri de alergare. Ca sclav personal al unei dive cu blană, nu pot decât să mă bucur. Cu atât mai mult cu cât Timișoara pare să evolueze constant la acest capitol.

Ce s-a întâmplat în 8 iulie la Cinema Studio stă dovadă. Cinematograful și-a deschis terasa pentru o proiecție caritabilă. Spectatorii au fost încurajați să contribuie la achiziția unei ambulanțe veterinare. În schimb, li s-a oferit șansa unică de a vedea un film pe marele ecran alături de proprii lor căței.

Logistica nu mi-a permis să o aduc pe Linda. Dar tot nu era să ratez așa ceva. Previzibil, mi-am petrecut mare parte din seară admirând căței. Filmul a trecut pe planul doi.

Al cui câine sunt

Filmul m-a lăsat cu sentimente amestecate. Nu a fost rău, per se, doar dubios. Se voia un amestec de comedie cu documentar, cred. Am râs foarte puțin, în schimb m-am întristat la multe scene. Mi s-a reamintit cât de mult mă protejează bula mea de pe Bega.

În Ardealul natal, încă e o normalitate să ții câinii în lanț toată ziua, să îi abandonezi pe munte când coboară oile, să le arunci resturi, să îi împerechezi haotic. Încă se consideră acceptabil să le oferi minimul absolut în timp ce le ceri totul și să îi bați pentru că nu pricep ceva. Este o realitate care mă dezgustă, iar percepția mea asupra filmului a fost, firesc, alterată.

M-a salvat de la depresie un blănos. Pe la mijlocul filmului, s-a uitat adânc în ochii mei și s-a întors prompt cu burta în sus. Eu, om dresat, m-am conformat. Am sfârșit prin a-l scărpina restul proiecției, acut conștientă că pe ecranul din fața mea se derula soarta unor patrupezi mai puțin norocoși.

Cât de fezabilă este ideea de cinema pet-friendly?

Seara respectivă mi-a demonstrat că proiecțiile pet-friendly nu țin de domeniul imposibilului.

Da, blănoșii și-au adus propria lor contribuție la coloana sonoră a filmului. S-au salutat, s-au îndrăgostit între ei, au cerut afecțiune stăpânilor și spectatorilor indiferenți la narațiune. Mie nu mi s-a părut deranjant. Înțeleg însă și cealaltă perspectivă – nu toată lumea este fan patrupezi, pentru un procent, din fericire limitat de oameni, vederea unui câine este suficientă să le strice seara. Cu acestea în minte, concluzia acestui articol nu o să fie ”hai să lăsăm cățeii peste tot” ci ”hai să îi includem mai mult”. Mi-aș dori mai multe seri ca cea de la Studio. Cerere există, logistic se poate. Sper ca viitorul să ne aducă mai multe evenimente similare.