Balul Cenușăresei
De Ziua Copilului, m-am cadorisit cu un bilet la ”Balul Cenușăresei”. Și nu îmi pasă că am trei+ decenii. Din când în când, copilul din noi merită sărăbătorit. Dacă îl lasă alții…
Nu suntem de zahăr!
În ziua cu pricina, vremea a făcut figuri. A început cu un cod galben de furtună. Soarele s-a tot jucat cu noi, dar spre seară lucrurile păreau că merg înspre mai bine. Cam pe când lumea se aduna în Rozelor, ploaia s-a gândit să ne mai salute odată în trecere. A început să picure. Iar ca la comandă, rândurile de scaune s-au umplut de umbrele deschise și de frustrare.
Experiența mi-a salvat experiența. Când am de ales, stau la marginea rândului. E o strategie care îmi permite o ieșire rapidă. Sau, în cazuri mai rare, să mă aplec domol spre dreapta și să văd și eu ceva pe scenă. Oamenii de lângă mine nu au fost așa de norocoși. Din penultimul rând din spate, se vedea …. o mare de umbrele. S-a lăsat cu mormăieli și plânsete. Spectatorii mai simțiti se luptau cu morile de vânt. Spectatorii din cealaltă categorie se făceau că nu aud. În marea aia de mămici educate cu ”noua medicină germană”, cea mai importantă lecție a nemților a fost, bizar, ignorată: “Wir sind ja nicht aus Zucker!”.
Din fericire vremea a avut mai bun simț decât unii spectatori, iar ploaia s-a retras politicoasă după o repriză scurtă.
Spectacolul
Inițial au fost introduse destul de multe personaje adiacente poveștii. Am primit umor și costume extravagante. Ne-am simțit ca invitații de la bal :).
Lucrurile au devenit cu adevărat de basm atunci când povestea s-a mutat în lumea Cenușăresei. Zână bună pe motocicletă? Hell yes!
Mi-a plăcut că au implicat copiii în anumite momente din poveste. Scenariul a abundat de creativitate. Efectele de fum, ”transformările”, muzica, s-au îmbinat frumos cu apusul și mirosul de trandafiri. Magia se intensifica pe măsură ce noaptea acapara parcul: acrobații, lumini. Aerul s-a umplus de entuziasm și râsete. Iar pentru o clipă, m-am simțit și eu copil.
Overall o experiență frumoasă și un reminder necesar că din când în când ne putem îngădui să lăsăm seriozitatea de o parte și să ne bucurăm, din nou, de povești.
