Der Zauberberg la Teatrul German

Cândva, într-o vară, mi-am luat ”Muntele Vrăjit” a lui Mann și am așezat într-un șezlong pe balcon. Pe măsură ce zilele se scurgeau, căldura din jurul meu devenea tot mai sufocantă. Senzația de claustrare de afară se împletea cu cea din carte, realitatea, un licăr timid între două capitole. Când am ajuns la ultima pagină, a început ploaia. Încă mai văd în ”Der Zauberberg” una dintre cele mai intense experiențe literare din viața mea. Deși am citit cartea cu aproape două decenii în urmă, încă mă bântuie.

Eram curioasă cum va reuși Teatrul German să transpună romanul într-o piesă de teatru.

Spectacolul

A fost bun. Excelent chiar. A rămas fidel spiritului cărții, exagerările specifice Teatrului German au fost complet lăsate deoparte. Piesa mizează pe minimalism. Alb. Decoruri, cât să transmită o idee: multe uși, ocazionalul pat de spital și șezlong de epocă. Efectul este neașteptat: în febra anticipării, privitorul trăiește o experiență similară cu cea a lui Hans. La fel ca și personajul principal, se trezește captiv într-un spațiu care mizează pe rutină și repetiție. Asistăm la un paradox – timpul pare să treacă în egală măsură prea încet și prea repede.

Pentru un om care nu a citit cartea, articifiul respectiv ar putea părea puțin bizar. De fapt, scenariul onorează prin decoruri și interpretare fix spiritul romanului.

”Muntele vrăjit” este o carte voit lungă: undeva la 900 de pagini pentru a descrie experiența unui om într-un sanatoriu. Abundă de detalii și scene care se lungesc parcă la nesfârșit. Astfel, ajungi să experimentezi timpul la fel ca și personajul principal.

Marea provocare a scenariștilor a fost să creeze aceeași senzație. Cu o complicație: Hans rămâne pe munte 7 ani. Piesa de teatru durează undeva la două ore. În acest timp, spectatorii nu doar experimentează distorsiunea temporală de care vorbeam mai sus, dar trebuie să vadă și transformarea personajului.

În general un Bildungsroman implică o călătorie, mișcare, dinamism. Personajele văd, experimentează și prin asta se schimbă. În ”Muntele Vrăjit”, aceeași transformare are loc într-un cadru aproape complet lipsit de variație. Sanatoriul este un spațiu protector. Te ancorează în rutină, ține la distanță schimbările care amenință lumea de la poalele muntelui. Totuși, Hans se maturizează. Elementele-cheie ale acestei transformări sunt transpuse cu succes și în piesa de teatru. Avem războaie ideologice între personaje, experiențe la limita paranormalului, tensiune erotică, pierderi, acceptare; frica devenită rutină; termometrele atotprezente.

Singura deviație notabilă între carte și piesa de teatru are loc la sfârșit. O consider necesară. Când o carte se închide, ultimele cuvinte au tendința să te urmărească uneori zile sau chiar ani. Pe scenă, finalul este în general urmat de aplauze. Unda de șoc este diluată, spectatorul trebuie să înțeleagă ce se întâmplă aici și acum, nu după ce i se așează ideile. Finalul piesei de teatru a reflectat minunat elementul disruptiv și schimbările care au loc în ultimele pagini ale romanului.

Închei cu o mențiune necesară la adresa actorilor: toți au jucat excepțional. Harald Weisz a ilustrat minunat aroganța tinerească a lui Hans. A reușit o tranziție impecabilă de-a lungul piesei, ”l-a crescut” pe Hans sub ochii noștri. Ioana Iacob a fost alegerea firească pentru Claudia – rolurile de femme fatale plină de furtuni interioare i se potrivesc mănușă. Dar surpriza serii a fost Marc Illich. Când a pășit pe scenă, am putut să simt boala personajului. Illich ne-a oferit tot contextul necesar pentru a-l înțelege pe Joachim fără să scoată un cuvânt. Îi observi privirea bântuită, felul nesigur dar demn în care se mișcă și știi că privești un personaj captiv între boală și datorie.

Recent, Teatrul German îmi oferă tot mai multe surprize plăcute. ”Der Zauberberg” vine să demonstreze versatilitatea acestei instituții. Știam deja că se pricep la absurd și comedie. ”Muntele vrăjit” completează tabloul cu o piesă puternic ancorată în realitatea cărții omonime. Este o adaptare care îl onorează pe Mann – nu primim doar povestea, ci o întreagă experiență. Privitorul devine și el captiv pe munte. Recomand