Porți deschise la Opera Română din Timișoara

În cadrul Festivalului Internațional Timișoara Muzicală, Opera Română din Timișoara și-a deschis, din nou, porțile pentru public. Timp de o zi, sute de oameni au avut ocazia să se plimbe prin clădire și să îi descopere istoria.

O altă perspectivă

Vă amintiți, poate, de acest articol. A fost prima dată când am reușit să arunc un ochi în spatele scenei. Chiar și așa, m-am înscris la ziua porților deschise. Parțial din curiozitate, parțial ca să servesc drept translator unei prietene. Bine am făcut.

De data aceasta, ghid ne-a fost Florin Brînzei, referent relații publice la Operă. Am constatat că ”privirile în culise” nu au un script. Se suprapun undeva la 90% ca și conținut, dar acel 10% face diferența. La prima vizită, Cristian Rudic a evidențiat elementele care contau pentru el: aliniamentul aproape perfect al Operei cu Catedrala, locul unde glonțul s-a înfipt în balcon. Abordarea lui Brînzei a fost o idee mai pragmatică. Rezultatul? Am aflat chiar mai mult despre Operă.

Câteva informații noi, în completarea articolului inițial:

• faimosul candelabru din sală se lasă jos, până la nivelul scaunelor. Aparent becurile nu se schimbă doar prin tunel;
• una din fețele care ornamentează balcoanele îl prezintă pe Vlad Țepeș;
• sala este construită ca o ”cutie italiană”;
• în spatele scenei se află un perete. Ajută la propagarea sunetului, îl ”reflectă”;
• același perete are găuri mici, aproape insesizabile. Rolul lor? Când lumina este proiectată prin ele, publicul îl percepe ca pe un cer înstelat. Un artificiu, pe cât de simplu, pe atât de eficient.

De pe scenă, am pătruns în zona de ateliere. În spatele cortinei se ascunde un întreg ecosistem. Opera și teatrul își produc singuri recuzita și costumele. În plus, nu își împart resursele; toate atelierele sunt dublate.

Întreaga zonă are un aer ușor industrial. Constați, cu acestă ocazie, cât de multă muncă intră în organizarea unui spectacol. Am avut ocazia să mă plimb printre costumele proaspăt călcate; să răsfoiesc schițele din atelierul de croitorie, să ma amuz identificând, din desene, spectacolul.

După atelierul de croitorie, am ajuns în spațiul unde se confecționează recuzita. Am asistat la o demonstrație. Am aflat astfel că toate armurile, măștile și celelalte ornamente purtate de oamenii din distribuție sunt confecționate dintr-un amestec de hârtie și aracet. Motivul? Trebuie să fie cât mai ușoare. Odată uscate, ornamentele sunt pictate. Iluzia este puternică: nu ai intui, ca spectator, că armurile de pe scenă sunt, de fapt, decoruri din carton.

Opera, acum

Articolul despre Turului Operei a fost publicat la ore după demisia lui Rudic. Într-o frumoasă circularitate, chiar înainte de începutul Festivalului Internațional Timișoara Muzicală a fost anunțat un nou director interimar: Mihaela Marcu. Și… am un sentiment tare bun cu ea.

Nemții au un termen interesant: Bauchgefühl. Cuvântul nu are un echivalent în română. Reprezintă ceea ce englezii numesc ”gut feeling”. Ei, mie Bauchgefühl-ul îmi spune că schimbarea aceasta promite. Timpul va confirma…