Concert de Crăciun
An de an, în fiecare decembrie îmi propun să ascult măcar un concert de Crăciun live. Am reușit în 2018. După… am rămas cu planurile. ”La anul, sigur”.
2025 a fost momentul în care am decis să preiau controlul. Și să nu mai îmi tratez micile dorințe și mofturi ca ceva neglijabil. În fond, fix momentele acestea mici, capriciile, dacă vreți, dau culoare existenței. Așa că recent am ajuns să le acord prioritatea rezervată unor nevoi de bază.
Așa se face că seara lui 13.12 m-a găsit într-un loc cu totul special: Biserica Millennium, la concerntul de Crăciun al comunității italiene.
Locul
Pro tip: în Timișoara, dacă se anunță un eveniment cultural gratuit la ora 20.00, ideal ar fi să fiți în sală cel mai târziu la ora 19.00.
Fire mai boemă, eu am ajuns frumos pe la 19.45. Catedrala – plină până la refuz. Citind ulterior, am aflat că locul are o capacitate de 3000 de persoane. În seara respectivă, numărul acesta a fost depășit cu mult.
Îmi găsesc un loc pe laterale. Decid că statul în picioare are avantajele lui – de la 1.80, lumea (și corul) se văd mai bine. 🙂
Nu cred că am mai fost vreodată în Catedrala Millennium. Așa că în pregătirea concertului am apreciat arhitectura. Apoi s-a lăasat liniștea și a început concertul.
Concertul
Reality check – nu mergi cu așteptări mari la un concert de colinde susținut într-o bisercă. Realist vorbind, șansele să poți să faci un karaoke în gând (vă rog, nu cu voce tare) pe Jingle Bells sunt reduse. Spațiul nu e conceput pentru asta. Într-un fel circulă sunetul într-o sală de concert, atlfel într-un lăcaș de cult. Și da, calitatea sonorizării este afectată.
În catedrală mergi pentru experiență și oameni. Pentru felul în care o melodie cu versuri abia descifrabile se împletește cu umbrele de pe pereți. Pentru sentimentul acela de ”nu ești singur” și ”sărbătorim împreună”. Pentru aerul care dobândește o notă aproape mistică.
Spun toate acestea din perspectiva unui om nu foarte religios. Și scriu aceste rânduri pentru că în continuare cred în asumare. Mergi într-un lăcaș de cult, indiferent de care ar fi el, îți asumi că locul respectiv slujește întâi religiei și abia în plan secund … divertismentului.
Mie mi-a plăcut concertul. Nu în ciuda sonorizării deficitare ci datorită ei. Pentru că lasă loc gândurilor și imaginației și conexiunii. În seara aceea, noi, ca public, am fost o verigă dintr-un lanț care se așterne peste secole. În timp ce ”Adeste fideles” își croia drum printre strane, gândul mi-a zburat la alți oameni, din alte timpuri. Cândva, în alt loc, în alt spațiu, alți oameni ascultau aceleași versuri, dedicate aceleiași sărbători. Iar versurile acelea ne-au unit.
