Aleargă România – 2025

2025 a fost un an dubios, din punct de vedere al alergării. Am redus distanța, participările și pretențiile. Alergatul a stat sub semnul lui ”minimul necesar”. Dar chiar și în acest context, trei evenimente merită notate: Aleargă România, Cursa Imposibilă și Timișoara Triathlon.

Aleargă Romania

A început ca un exercițiu de disciplină. M-am înscris la cea mai mică distanță, 300 km. Mi-am impus un target de 1km/zi. Și am terminat prompt în mai, cu 7 luni mai repede decât era în plan.

De unde ”disconnectul”? Pasiunea mea pentru alergat se menține în limite semi-normale. În schimb, ador aerul rece, muzica bună și senzația aceea de deconectare față de lume. Așa că acel ”un kilometru” a ajuns să se transforme deseori în doi, trei, sau mai mult.

Bun. Răsuflu ușurată, sărbătoresc victoria 5 minute întregi… până când mi se strecoară Sight Running prin mesaje și întreabă angelic ”hei, sigur nu vrei să crești distanța?”. Înjur în barbă, cresc la 600 km și îmi pun șuncile în mișcare din nou. Termin în septembrie, cam pe când începeau primele ploi de toamnă. ”Bun, acum chiar că gata”.

”Gata” m-a ținut două zile. Apoi a început revoluția. Creierul meu îmi dădea semne tot mai insistente că ”ceva nu e ok”. Corpul, în loc să zică mersi, s-a aliat cu creierul. Complete shut down, cum ar veni. La finalul celor două zile de relaxare marcată de nervi și o ”stare de nestare”, m-am privit adânc în ochi și am concluzionat poetic ”Iza, ai pus-o”. După care am ieșit la o alergare de 6km, să recuperez vacanța.

E noiembrie, plouă, vremea cere ceai și hibernare. Eu… alerg țanțoș sub umbrelă. Am slăbit vreun gram? Nu. Mă simt mai bine psihic? Not really. Îl pomenesc pe Sight Running la fiecare ocazie? Of course.