Uneori avem nevoie de tăcere

… ca să redescoperim sensul cuvintelor. Am lipsit de pe blog, motivat, câteva luni. Un respiro meritat, în care mi-am dat voie să renunț să verbalizez și să analizez ce mi se întâmplă. Iulie, august, septembrie, au fost luni dedicate eliminării. O curățenie întârziată printre oameni, alta de întreținere prin dulap. Și sport. Mult, furios, uneori până la extenuare.

La vârsta mea, încep să am un sentiment tot mai crescut de greață față de… acumulări. Ce e mult devine nociv, iar asta se aplică în egală măsură oamenilor, obiectelor, gândurilor. Uneori avem nevoie de tăceri, că să apreciem din nou valoarea cuvintelor…