Alergat

UVT Liberty Marathon 2026

2026 a fost anul în care mi-am propus să alerg selectiv. Am triat la sânge evenimente, am rămas cu o mână de alergări pe care le susțin, din varii motive. Previzibil, Liberty a rămas în top. Este un eveniment la care țin, mi se pare accesibil tuturor și colorat. Onorează sportivii și cultivă, discret, noi generații de atleți. Ediția 2026 a fost una specială, culmea, datorită medaliei. La finalul cursei, am strâns în palme semnătura Nadiei Comăneci. M-am simțit, bizar, mișcată. La decenii distanță, reușita Nadiei încă ne mai ghidează din umbră. S-a putut odată. Se poate din nou.

Nadia

Am copilărit în Hunedoara, la o aruncătură de băț de orașul care a ”crescut-o” pe Nadia. Ironia face că, înainte să înțeleg pe deplin semnificația acelui 10, am înțeles sacrificiul. Pe străzile unde băteam mingea, zvonurile circulau cu ușurință. Se vorbea despre atleți care mâncau doar un iaurt pe zi; de antrenamente draconice, de nevoia de a rămâne slab, de a fi în permanență, bun, cel mai bun, altfel șansa va dispărea.

Așa se face că plimbările mele prin cartierul de la poalele Cetății Deva erau marcate mereu de un ”sense of doom”. Mulți oameni văd în clădirile acelea locul unde s-a construit o performanță istorică. Mie mi s-au părut mereu mai degrabă niște sanatorii de demult . Aerul era încărcat, plin de deziluziile unor copii care au dat prematur păpușile pentru bârnă.

Nadia va rămâne istorie ca ”primul 10”. Eu aleg să o văd ca pe o femeie care a scăpat de acolo. A plătit un preț și s-a asigurat că decenii după, viața o plătește înapoi. Cu dobândă. Medalia cu numele ei este mai mult decât un simbol al reușitei. Este un simbol al eliberării.

Organizarea și cursa

Trebuie s-o spun: tricourile de la Liberty devin de la an la an mai puțin interesante. Cândva, aveau toate culorile curcubeului. În 2026, am primit un tricou portocaliu-trumpian cu o inimă sinistră pe spate. Înțeleg intenția: artă în mișcare. Cartolina cu inima desenată de Cristian Sida a fost un add-on drăguț. Dar zău că nu vreau să port organe pe spate!

Într-o notă mai veselă, ediția din acest an mi s-a părut cea mai colorată și mai relaxată de până acum. De la deschidere a lipsit rectorul, ceea ce din start a fost un plus. În schimb, am fost delectați cu un discurs înregistrat de Nadia înainte de start. Ceva din cuvintele respective mi-a dat un imbold nou. Iar dacă planul meu inițial pentru cursă era ”vino, aleargă până la final, nu muri”, când s-a dat startul deja jucam la alt nivel. M-am pus pe alergat și am ținut-o așa majoritatea cursei.

Linia de finiș a venit, ca de obicei, prea repede. Am admirat medalia. Am oprit să îmi iau tradiționala pereche de ciorapi de la standul DM, am ignorat cozile de la celelate standuri. Mi-am luat revanșa la Stația de Cafea, cu un binemeritat cappuccino. Am defilat cu medalia la gât până acasă. Cele mai frumoase momente sunt cele în care îți permiți să fii copilaresc și ușor ridicol.

Liberty 2026 m-a eliberat. Mi-a amintit ce frumos este să alergi, pur și simplu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *