Giselle la ORT
Iubire, răzbunare, decepție, critică socială. Sunt teme recurente la Operă. În opoziție, ”iertarea” este slab reprezentată, în general în conjuncție cu alte emoții: eroina pe patul de moarte își iartă iubitul, devenind, prin asta, mai eroică.
Iar apoi avem ”Giselle” – unde, în sfârșit, iertarea vine în prim-plan și acaparează totul.
Emoțiile în balet
Opera și baletul se echilibrează. Prima e zgomotoasă. Nu doar prin muzică dar și prin expresii, costume și emoții. Orice simțire dobândește proporții covârșitoare. Baletul este mult mai subtil. Nu te îndoiești de puterea sentimentelor. Dar în timp ce o soprană își declară iubirea cu tânguieli tot mai puternice, o balerină transmite același lucru cu o mișcare, abia perceptibilă, din mână.
Iubesc și opera și baletul. Dar pe măsură ce le descopăr mai mult, constat că … ating corzi diferite.
Povestea și interpretarea
”Giselle”, deși este o poveste tragică, m-a lăsat zâmbind. Poate pentru că reușește să simplifice o temă extrem de complexă ca dragostea. O readuce la esență: când iubești, ierți.
Vizual, povestea abundă de imagini puternice. Actul 1 este duios, inocent. Dragoste tânără… Dar cu adevărat marcantă este dinamica dintre mamă și fiică. Toți părinții ajung, cândva, în momentul acela fatidic când durerile copiilor lor nu mai pot fi șterse cu o îmbrățișare și o vorbă blândă.
Durerea și neputința mamei sunt palpabile. Dor aproape la fel de mult ca povestea lui Giselle.
În actul doi, acțiunea se mută în planul fantastic. Apar ielele, atmosfera devine sumbră. Giselle iese din mormânt. Noaptea învăluie dansatorii și publicul.
Ca privitor, te cuprinde neliniștea. Grația de pe scenă devine brusc amenințătoare. Asistăm, în fond, la 19 femei care își revendică, postum, puterea. Dansează pentru tot ce le-a fost luat. Înlocuiesc iubirea cu ferocitatea și setea de răzbunare. În mijlocul lor, Giselle dansează pentru a-și ține în viață iubitul.
Sunt două fețe diferite ale aceleiași monede – ielele mistuite de furie, luptă împotriva destinului. Giselle îl acceptă. În moarte, rămâne la fel de bună și de inocentă ca și în viață.
Scena finală este o mică operă de artă: Giselle pe mormânt, cu zorii zilei strecurându-se pe scenă.
Mi-a plăcut.
