“Anna Karenina” la TNTM

”Annaaaaa, unde ești?”. Îmi voi aminti de aceste cuvinte. Sunt, în fond laitmotivul piesei care m-a făcut să mă reîndrăgostesc de teatru.

Revenirea

Când mi-am propus să mă cultiv puțin pe partea de teatru, am creat un scenariu în capul meu. Piesa perfectă, locul perfect. Dar impulsivitatea mi-a luat-o înainte și am aterizat nepremeditat la ”Petrecere de nuntă”. Am povestit experiența aici. Nu a fost negativă, dar nici ce mi-am dorit. A plantat în mintea mea o îndoială. Poate că teatrul nu este pentru mine. Iar apoi am ajuns la ”Anna Karenina”.

Primul lucru pe care l-am zărit au fost șinele. Apoi spectacolul a început cu un nor de fum. Am simțit cum în mine se trezește ceva. Înainte ca piesa să treacă de primul minut, am știut că o să îmi placă.

Anna Karenina – cartea

Sărim înapoi în timp vreo două decenii. Pe vremea aceea eram o adolescentă înfometată care citea mult și fără filtru. ”Anna Karenina” mi-a fost prezentat ca un roman de dragoste. Nu l-am perceput ca atare și, ca să fim sinceri până la capăt, m-a enervat puțin. Oi fi fost eu tânără, dar cinismul meu era on point. Din carte am rămas cu o concluzie – ”Anna Karenina era o proastă”. Este o afirmație pe care o susțin și acum, deși percepția mea s-a nuanțat. Acum și contele Vronski mi se pare un prost. Dar Anna era o proastă cu substanță, iar Vronski un gigolo de carton. Ghiciți care o prost o duce mai bine la final.

La 20 de ani distanță, văd ”Anna Karenina” ca pe o critică socială. Înțeleg valoarea romanului. Interpretarea TNTM mi-a validat propria percepție. Dragostea este un pretext, nedreptatea este povestea.

Interpretarea

A fost sublimă. Scenariul și actorii – on point. Dar cu adevărat fantastice mi s-au părut decorurile și atmosfera creată. Toată piesa stă sub semnul fumului și al șinelor. Chiar și în momentele când povestea se mută în alte cadre, simțim trenul în fundal. E acolo, te amenință din umbră.

Eram curioasă cum va integra scenariul complexitatea romanului. Soluția – tablouri vivante. Scenele vin, la propriu, pe șine. Cadrele se schimbă în jurul personajelor. Asistăm la fragmente relevante, care se succed asemenea unor amintiri. Mi s-a părut un artificiu extrem de inteligent gândit. Are darul de a crește tensiunea. Scenele anticipează ceva – atmosfera devine progresiv tot mai încărcată.

Interesantă mi s-a părut și dublarea personajului principal. Anna ”clasică” în rochie de epocă este umbrită mereu de un alt caracter, mai contemporan. Uneori, acesta îi ia locul în dialoguri și interacțiuni. Alte ori, interacționează cu ea. O dublare simbolică. Ana este prizonieră între două lumi, între rațiune și dorință.

Interpretarea a reușit să surprindă esența romanului. Iubirea este în rol secundar, contele Vronski, deși excelent jucat, are, la fel ca și în carte, un rol decorativ. ”Anna Karenina” este o piesă despre pierdere și nedreptate.

Mi-a plăcut.