TeamUP and RUN 2024 – proba scărilor

Încet dar sigur se deschide sezonul de alergat.

2024 a debutat abrupt, cu posibil cea mai dificilă cursă de până acum – TeamUp and RUN

Contextul

Când s-a anunțat TeamUP and RUN 2024, ceva în mine a făcut ”click”. Am decis imediat că este un eveniment la care îmi doresc să particip. Și așa au început problemele :)).

Problema numărul 1 – ia oameni de unde nu-s. Așa cum sugerează și numele, TeamUP and RUN este o cursă în echipă. Cool. Cunosc destui masochiști oameni pasionați de alergat. Cât de greu poate fi să mai găsesc doi? Răspuns corect – foarte greu. Concret, în toată gașca mea de cunoștințe nu s-a găsit un om care să spună ”da”. Aveam să aflu mai târziu de ce :P. M-au salvat prietenii de la AniRUN, care au acceptat să facă echipă cu mine. Până la momentul cursei, m-am pus serios pe antrenat. Atât că problema numărul doi nu a întârziat să apară.

De la dentist la concurs

Alergatul se încăpățânează să îmi dea lecții, care de care mai… absurde. Pe 2024, notăm prima lecție de maximă împortanță: e o idee FOARTE proastă să îți scoți un dinte înainte de un concurs. E o idee chiar mai proastă să îți scoți … doi dinți în același timp.

Cu o săptămână înainte de TeamUP and RUN am rămas fără două măsele de minte. În schimb am primit interdicție la fumat și sport minim trei zile. ”Pregătirea” mea pentru cursă a constat în comprese cu gheață, antibiotice și antinevralgice. În ziua evenimentului eu abia îmi reveneam după un șir de zile nu tocmai drăguțe. Aia e, cu curaj înainte.

Evenimentul

Organizarea a fost din nou excepțională, în stil clasic Alergotura. Comunicare impecabilă, informații furnizate prompt, voluntari simpatici.

Concursul pe de altă parte… ouch.

Am participat la ștafetă mix. ”Bucata mea” a implicat partea de sală, urmată de o alergare ”scurtă”. Aha, sure.

Sala – genial. În decurs de 15 minute cât a durat proba am reușit să îl salut pe Sf. Petru de minim 3 ori, să inventez undeva la 5 înjurături noi (în gând!!!), să decid să mă las de fumat și să constat că sunt prea bătrână pentru chestii de genul. Sărituri, plank, crunches. Și stele verzi.

Bun, trece proba fizică. Mai 50 de metri și segmentul meu e gata. Moment în care la oriziont apare zâmbind problema 3. Cei 50 de metri sunt… pe verticală. 10 etaje de urcat în alergare (nope, nu le-am alergat, thank you very much), apoi coborâre și predat ștafeta. Nu îmi dau seama cum am reușit. Îmi amintesc vag că undeva pe la etajul 5 priveam în sus, la șirul de scări care părea că nu se mai termină și îmi venea să plâng. Nu am plâns. În schimb am strâns din dinți și am lăsat jumătatea oltenească din mine să mă ghideze. Jumătate care, deși iresponsabilă, are meritul deloc negrijabil de a fi… căpoasă.

TeamUP and RUN a fost o cursă alimentată de ambiție și o doză deloc neglijabilă de inconștiență. Dar cursei i s-a mai adăugat un element pe care nu îl anticipam – solidaritatea și prietenia.

Concluzii

Ne-am clasificat ultimii. Și am făcut-o zâmbind. La scări am avut ghinion, dar în ceea ce privește echipa, am dat, prin noroc, de cei mai mișto și empatici colegi de suferință. Doi oameni cu mentalitate similară cu a mea – pentru care a fi prezent , a încerca și a trece linia aceea de finiș cântărește mai mult decât locul din clasament.

Așa că finalul cursei ne-a găsit într-o dispoziție excepțională. Am reușit, am terminat.

Concluzia? Anul viitor din nou, același eveniment, aceeași formație. V-am mai spus că-s masochistă, da? :))