Consumul ca un passe-temps

De când mă știu am avut o relație complicată cu shoppingul. Nu pricepeam cum mama-naibii un om sănătos la cap își poate petrece ore bune din viață alegând… perechea perfectă de pantofi. Mai târziu, când, într-o perioadă complicată, mă trezeam inevitabil în magazin, cumpărând ceva doar pentru că pot, am înțeles că mare parte din cumpărăturile compuslive nu sunt atât despre obiect, cât despre putere. Cumpărăm mult, scump și impulsiv nu din nevoie, ci pentru a masca alte goluri. Practic, folosim puterea de cumpărare pentru a ne demonstra inutil și complet ineficient că situația nasoală în care ne aflăm are și avantaje. Te-a enervat șeful? Nu-i bai, uite ce pereche mișto de pantofi poți să îți cumperi. Că acea pereche se alătură unui șir nesfârșit de stiletto incomozi și nepractici nu prea mai contează. Golul e mascat temporar de strălucirea ambajalejor și muzica din mall.

Francezii au un cuvânt intresant pentru distracție- passe-temps, tradus ad literam ca ceva menit să ne ocupe timpul. Mă fascinează acest cuvânt tocmai pentru ceea ce nu spune, în opoziție cu sinonimele din alte limbi: ”distracție”, ”Spaß”, ”diversion” sugerează fie o valoare adusă omului (mă distrez = fac ceva pentru mine), fie o evadare. Dar passe-temps, simplu si brutal, exemplifică exact ceea ce consumul nu ar trebui să fie: un mod de a pierde vremea, fără a aduce nicio valoare intrinsecă. Mai mult, toate acele obiecte cumpărate ca un simbol de putere, ajung să ne împovăreze.

După episodul pe care l-am descris mai sus, am început un mic experiment cu mine însămi: mi-am propus să cumpăr doar strictul necesar, pentru o perioadă cât mai lungă de timp. Am început în august 2018. Cu mici scăpări, am reușit să mă țin de el fără un efort considerabil. În timp s-a adăugat și componenta ecologică. Încerc să cumpăr puțin, dar nu mă deranjează să achit un preț puțin mai mare, dacă prin asta amprenta mea asupra mediului scade. M-au ajutat câteva instrumente și acțiuni:

1. Inventarele

Unul din primele lucruri pe care le-am făcut, când am decis să cumpăr mai puțin, a fost să îmi fac un inventar, pe categorii, cu tot ce am prin casă, de la haine la mâncarea din congelator. Ați fi suprinși câți bani se duc pe ”dubluri” cu uz ocazional.

2. Listele

Acum ceva timp mi-am reinstalat Wunderlist și am început să fac din această aplicație baza mea pentru orice incursiune în mall. De fiecare dată când constat că am nevoie de ceva, îl trec în listă și cumpăr strict în baza ei.

3. Waiting-lists

Separat de listele de uz general, pentru că se adresează unei alte probleme: shoppingul compulsiv. Magazinele sunt făcute să stimuleze consumul nesăbuit; un obiect complet inutil poate deveni, preț de câteva minute acel ”ceva” pe care-i musai să-l avem aici și acum.

Listele de așteptare lasă timp ca impulsul să se calmeze. Analizând la rece utilitatea și perioada de amortizare a unui obiect, putem lua decizii mult mai raționale. Tocmai de aceea, pentru toate investițiile peste un anumit prag, îmi aloc un timp de gândire de câteva zile.

4. Unsubscribe

La tot ce ar putea să ne tenteze: pagini de Facebook ale brandurilor preferate, newslettere, notificări.

Aveam o perioadă când de fiecare dată când Elefant anunța promiția BOOKS50 (2, 3 ori pe lună?) cădeam în păcat și mai comandam câteva cărți. Lecturi bune, nu zic nu, dar invariabil după prima citire romanele respective se alăturau unui maldăr deja existent de obiecte care colectează praful și consumă spațiul. Într-o perioadă în care este relativ simplu să obții legal și temporar cam toate cărțile necesare, consumul respectiv poate fi diminuat ușor – atunci când ai suficient timp să analizezi alternativele.

V-ați întrebat vreodată cum se justifică toate aceste promoții senzaționale valabile fix 3 ore? Dincolo de reducerea unor prețuri mărite cu scurt timp înainte, toate campaniile respective aduc profit prin volum. Iar volumul respectiv este generat în mare parte de cumpărături din impuls. Minutea noastră reacționează tembel în fața presiunii. Când apare o promoție de genul, nu ne mai gândim la obiect, ci la ofertă. Ideea unei posibile oportunități ratate ne bântuie mai mult decât potențiala utilitate a unui obiect.

În realitate, orice promoție, cât de fantastică, va reapărea la un moment dat. Și mi se pare mai rațional ca o nevoie să determine căutarea de informație, decât ca informația să genereze nevoie.

5. Documentare

Ne place sau nu, suntem influențabili. Și previzibili. Iar magazinele se folosesc din plin de asta pentru a ne influența consumul. Unele lucruri sunt atât de integrate în cotidian, încât nu mai reușim să le identificăm drept stimuli. Muzica, diferența de temperatură, plasamentul produselor pe raft, campaniile, toate sunt făcute să inducă dorința de cumpărare. Iar un prim pas, pentru a contracara efectul acestor stimuli, este să îi identificăm ca atare.

E greu să ne lecuim de consumul excesiv. Într-o lume în care totul a devenit periculos de disponibil, a tria nevoia de impuls este o sarcină dificilă. Partea frumoasă e că toate se învață. Chiar și moderația 🙂