De când mă știu am avut o relație complicată cu shoppingul. Nu pricepeam cum mama-naibii un om sănătos la cap își poate petrece ore bune din viață alegând… perechea perfectă de pantofi. Mai târziu, când, într-o perioadă complicată, mă trezeam inevitabil în magazin, cumpărând ceva doar pentru că pot, am înțeles că mare parte din cumpărăturile compuslive nu sunt atât despre obiect, cât despre putere. Cumpărăm mult, scump și impulsiv nu din nevoie, ci pentru a masca alte goluri. Practic, folosim puterea de cumpărare pentru a ne demonstra inutil și complet ineficient că situația nasoală în care ne aflăm are și avantaje. Te-a enervat șeful? Nu-i bai, uite ce pereche mișto de pantofi poți să îți cumperi. Că acea pereche se alătură unui șir nesfârșit de stiletto incomozi și nepractici nu prea mai contează. Golul e mascat temporar de strălucirea ambajalejor și muzica din mall. Francezii au un cuvânt intresant pentru distracție- passe-temps, tradus ad literam ca ceva menit să ne ocupe timpul. Mă fascinează acest cuvânt tocmai pentru ceea ce nu spune, în opoziție cu sinonimele din alte limbi: ”distracție”, ”Spaß”, ”diversion” sugerează fie o valoare adusă omului (mă distrez = fac ceva pentru mine), fie o evadare. Dar…