A fost odată o vară

Și a trecut ca o pală de vânt. Privind în spate, la lunile care s-au dus, mă pomenesc întrebându-mă unde naiba a dispărut timpul. Un întreg sezon al soarelui mi se așterne sub formă de fragmente. Goluri negre, întretăiate de amintirea unor excursii sau revederi. Decizii luate pe repede-înainte. Începuturi și finaluri. Întâlniri și mesaje de rămas-bun. Soare, ploaie, furtuni și scurte momente de liniște, în care îmi promiteam că cândva, într-un viitor nu prea îndepărtat, voi recupera tot ce am pierdut la capitolul introspecție. Nu a fost să fie. Unele evenimente nu îți lasă timp să le gândești, să le despici. Uneori, viața de ia pe sus fără avertizare.

M-am trezit la finalul a trei luni, schimbată în moduri pe care nu aveam cum să le intuiesc. Încă mai fug, puțin, împinsă de ultimele reculuri ale unei dezlănțuiri de proporții. Dar chiar și cea mai nebună furtună se liniștește. Și din când în când, un vânt puternic e binevenit – să ia pe sus tot ce e slab, să lase în urmă tot ce e sortit să reziste.