Revin la o filosofie personală: ascult muzică clasică mai mult cu sufletul decât cu mintea. Îmi lipsește educația în acest sens și refuz să transform o plăcere simplă într-un exercițiu intelectual. Ce caut eu la Stradivarius, vă întrebați? O confirmare. În urmă cu câteva săptămâni, așteptam tramvaiul în Libertății. Prin ferestrele deschise ale Facultății de Muzică se auzea o vioară. Sunt genul de plăceri spontante care în general mă fac să zâmbesc. Dar în ziua aceea, o impresie pasageră m-a făcut să îmi pun întrebări. ”Faină melodie, mizerabil instrument”. Vioara respectivă scârțâia. M-am întrebat atunci dacă expunerea chiar dezvoltă sensibilitatea. Și am testat asta în cel mai ”Iza” mod posibil:…