Luni a nins. O ploaie ușoară de fulgi albi, topindu-se pe nesimțite în liniștea orașului. O atmosferă clasică de după sărbători, când lumea prea leneșă să se agite și, ca niciodată, Timișoara pare un oraș ferit de grabă. Mi-a luat o ciocolată și am ieșit pe terasă. Am stat așa, privind la perdeaua albă din fața mea, cu fumul țigării strecurându-se ușor printre degete. Noapte, fulgi și o stare de bine aproape de neînchipuit pentru un început de săptămână. Și am decis să imprim întregii ierni această stare. Sărbătorile astea nu vor mai fi despre fugă, cadouri și deadline-uri. Cândva de-a lungul anilor, am ajuns să ne agităm atât să imprimăm Crăciunului un aer festiv și strălucitor încât am uitat să ne mai bucurăm de el. Ducem dorul copilăriei și a atmosferei de atunci, când de fapt adevărata schimbare nu e dată de trecerea anilor, cât de poverile pe care ni le asumăm an de an, tot mai multe și mai grele. Eu… mi-am învătat lecția, după mult prea multe sărbători petrecute în fugă și cu nervii întinși la maxim. Anul acesta, sfârșitul de an va fi despre cărți. Și șosete pufoase, și conversații lungi și muzică bună și hoinăreli…