Am mers la Nuremberg după ce Diana, de la Fine Society, l-a lăudat pe story. Asta deși de fel evit cam toate producțiile pe tema Holocaustului. Nu îmi place ideea de a monetiza drama unor oameni. ”Băiatul cu pijamale în dungi” îmi vine în minte ca un exemplu grăitor. Nuremberg a fost o excepție. Nu este un film făcut să placă, este unul menit să te facă să gândești. Ce mi-a plăcut Felul în care este narat. Chiar dacă scenariul face mici concesii artistice, tonul filmului rămâne, în asamblu, grav. Focusat. Micile exagerari artistice se simt ca un compromis necesar, dar nu distrag. ”Nuremberg” nu se ascunde după deget. ”Ce…