• Evenimente

    Salomeea la Cinema Johnny

    Am ajuns la ”Salomeea” în cel mai ridicol mod posibil. Îmi doream să ies în oraș. Din varii motive, nu aveam chef să merg în centru. Așa că, într-o doară, am aruncat un ochi pe evenimentele din ziua respectivă, convinsă că tot la Netflix o să ajung. Mă ”împiedic” de ”Salomeea”. Decid că bifează criterul principal- nu este în centru. Îmi cumpăr bilet. Cinema Johnny Despre Cinema Johnny povesteam cu ocazia inaugurării lui. Ziceam atunci că pare făcut pentru un public mai tânăr. Karma a luat notițe și a aranjat lucrurile în așa fel încât am ajuns să frecventez Johnny săptămânal, în cadrul unei activități de voluntariat. Aprecierea mea față…

  • Tururi Ghidate,  Vag Cultural

    Freidorf și Johnny

    De câteva luni, mi-am făcut un obicei nou: particip la tururi ghidate. Cu fiecare asemenea inițiativă, Timișoara mi se deschide un pic mai mult. Și mă îndrăgostesc tot mai mult de ea. Turul cartierului Freidorf a fost cu adevărat special. În primul rând, datorită zonei. În plus, a coincis cu deschiderea oficială a “Cinema Johnny“, spațiu care ne-a și găzduit la finalul turului. Tururile Visit Timișoara Simt nevoia să pun această experiență puțin în context. Majoritatea tururilor din oraș la care am participat sunt organizate de Visit Timișoara. Sunt gratuite, calitatea informației este extraordinară, iar ghizii, impecabil pregătiți. Experiențele rămân constant bune. Într-atât, încât în momentul în care Visit Timișoara…

Acest website foloseste cookies. Prin continuarea navigării îți exprimi acordul pentru politica de cookie-uri și de confidențialitate. Află mai mult. We are committed to protecting your privacy and ensuring your data is handled in compliance with the General Data Protection Regulation (GDPR).