-
Amprenta tuturor lucrurilor
Acum câteva zile a debutat pe Netflix seria ”Tidying Up with Marie Kondo”. Am urmărit de curiozitate vreo două episoade. Îmi place de Marie și am cules câteva idei interesante din cărțile ei. Punctul central din ”filosofia” autoarei este renunțarea la obiecte, iar serialul urmărește punerea în practică a acestui principiu. Marie vizitează diverse familii și, după câteva momente dramatice și niște lacrimi vărsate pe alocuri, sfârșește prin a le ”revoluționa” viața. Oamenii scapă de o groază de lucruri inutile, iar la final tot sunt fericiți și recunoscători. Mișto, nu? Atât că seria o dă în bară rău de tot la un capitol – gunoaiele. În aproape fiecare episod, cadrul…
S-ar putea să îți placă și...
Consumul ca un passe-temps
Minimalismul e doar pentru bogați?
Minimalismul, așa cum îl vrem noi
-
Minimalismul, așa cum îl vrem noi
Unul din conceptele cu care am început să experimentez pe la mijlocul anului trecut a fost cel de minimalism. Se întâmpla la scurt timp după revenirea din Germania. Visam la o tranziție ușoară, înapoi spre normal. În schimb, m-am lovit de o sumedenie de impedimente, începând cu cele patru trollere de la ușă, continuând o casă care inspira orice numai zen nu, plus o tot felul de stimuli exteriori pentru care nu aveam nici timp, nici energie. A fost momentul în care mi-am dat seama că fac ceva greșit. Așa că am început, încet, încet, demersurile spre simplificare. Cam în aceeași perioadă mi-a aterizat sub nas primul articol despre minimalism.…
S-ar putea să îți placă și...
Minimalismul e doar pentru bogați?
Amprenta tuturor lucrurilor
Consumul ca un passe-temps
-
”Anotimpurile” unei săli de fitness
Partea mișto, când petreci mult timp într-un loc, fie că e bazin, sală sau orice alt loc dedicat sportului, este că beneficiezi, inclus în prețul biletului de intrare, de o adevărată comedie umană. Nicăieri tipologiile nu devin mai evidente decât într-un loc unde omul este lăsat liber, în compania propriilor… șunci. Acum câteva zile, glumeam cu maică-mea că în următoarea perioadă va urma, din nou, un sezon de vârf la sală. Deh, în doi ani, am avut ceva timp să observ tiparele, motiv pentru care am ajuns la concluzia că sălile de sport, asemeni stațiunilor montane sau uraganelor, au propriile lor anotimpuri. Și arată cam așa: Început de ianuarie: sezonul…
-
Un an ca o furtună
Aproape că s-a dus și 2018. Un an nebun, din toate punctele de vedere. Privit din exterior, a fost după toate standardele ”anul meu”. Zeci de obiective bifate aproape pe nesimțite de pe o listă invizibilă. Profesional și personal au intervenit schimbări necesare, chiar dacă ușor nepremeditate. Nici la experiențe nu am dus-o chiar rău. 5 luni de colindat Bavaria, o excursie fulger în Luxembourg, Islanda, care a ridicat enorm ștacheta în materie de călătorii, o revedere scurtă cu China mea dragă, plus alte mici escapade cărora le-am pierdut șirul. Am învățat într-un an, forțată de împrejurări, cât nu am învățat în toată facultatea. Mi-am descoperit pasiuni noi, am abandonat…
-
În loc de urări
Mai puțin și începe. După aproape o lună de agitație, claxoane și înjurături, e în sfârșit momentul când toată alergătura își află rostul iar oamenii devin, pentru… 72 de ore legate, mai buni, mai familiști, mai, mai… În mai puțin de 24 de ore, o să se dezlănțuie și reglementara ploaie de urări. Ceva cu lumină, cadouri, sănătate, eventual puse în versuri dacă autorul e deosebit de inspirat. Că nu sunt mare amatoare de sărbători v-ați prins deja. De la an la an, Crăciunul ajunge să mi se pară o farsă tot mai mare. E tot mai mult despre cadouri și poze, statut și aparență, așteptări și presiuni sociale. O…
-
Când și trandafirii mor
S-a dus și bolta… Un final previzibil, după două zile de ninsoare continuă. Mica mea sursă de inspirație s-a făcut una cu pământul. Cu ea dispare o fărâmă de ”acasă” – trandafirii aceia sălbăticiți, de care se leagă primele mele amintiri din Hunedoara maternă, amintiri regăsite într-un oraș străin, sub forma unei bolte pline de culoare și viespi. I-am iubit atunci, în prima zi când m-am mutat. Am învățat să le admir tăria, să le cunosc toanele și nuanțele. Ei anunțau cel mai bine schimbarea sezoanelor – primăvara, lujere uscate gata să revină la viață; vara – florile moleșite de atâta căldură; toamna – ultima înflorire, ca o sfidare adresată…
-
Raiul, cumpărat cu portocale
Pe vremuri, când eram încă în liceu, am făcut pentru scurt timp voluntariat într-un centru de plasament. Nu mai știu exact de la ce a pornit ideea, dar probabil la vremea respectivă avea un farmec romantic. Ne vedeam ajutând copiii, inspirându-i, făcându-i oameni mai buni. Deh, eram tinere și naive. În realitate, duminicile din anul respectiv au fost orice, numai inspiraționale nu. Iar dacă anumite detalii s-au estompat cu timpul, mirosul acelui loc, de urină stătută îmbibată cu detergent ieftin, mi s-a împregnat definitiv în memorie. La fel și fețele copiilor. La 16 ani nu știam ce e mizeria. Îi intuiam prezența, citeam despre ea în romane, dar cumva rămânea…
-
Centenar
Întâi decembrie 2018, Frankfurt. Zborul de Timișoara are întârziere. Stau în fața porții de îmbarcare și privesc oamenii – vârste și naționalități diferite, îngrămădite de circumstanțe într-un spațiu mult prea mic. Nu mi-e greu să-mi ochesc compatrioții, chiar fără să-i aud vorbind: un bărbat cu trei bagaje supradimensionate de mână; o tipă machiată, plină de zorzoane, în training și adidași; câteva bătrâne gătite ca de biserică. Minutele trec parcă prea încet. Pe scaunul din fața mea, o tânără urlă în telefon. Asist fără să vreau la o întreagă scenă sentimentală, cu un el care nu a răspuns celor 20 de apeluri din seara precedentă, iar ea are probleme cu imprimanta.…
-
Ceapă
Sâmbătă. Noiembrie și-a intrat în drepturi, vremea te îndeamnă la activități casnice, la căldură. Mă trezesc cu chef de o friptură de vită, așa cum numai eu știu să fac. Pofta mare, frigiderul mârâie dezaprobator a gol. Opțiunea firească – Carrefour. În magazin, agitația specifică fiecărui week-end. Lumea se împinge, copiii urlă, bătrânii înțepenesc minute în șir fix în fața produsului de care ai nevoie. Îmi croiesc drum către raionul de condimente, nu fără a-mi lua două roți de cărucior peste picioare in ză process. Asta e, mâncarea bună cere sacrificii. Dau să iau produsele, moment în care înțepenesc în fața unei scene neașteptate – în mijocul nebuniei din jur,…
-
Shanghai
Dintre sutele de poze făcute în cea mai recentă călătorie în China, preferata mea rămâne o poză blurată. Un amalgam de lumini, care la prima vedere nu transmite nimic. Totuși, mie poza aceea îmi spune… totul. Etajul 10, o noapte nedormită, un oraș vuind la picioarele mele. Anonimitate completă, într-un loc străin, în celălalt capăt al lumnii. Poza asta îmi evocă China mai mult decât ar face-o toate obiectivele sau filmările. În ea s-au adunat la un loc toate senzațiile pe care țara asta fantastică mi le inspiră: calm, agitație, sentimentul stăruitor că ai aterizat într-o realitate paralelă, într-o secvență de film pe care nu prea ști cum să o…
S-ar putea să îți placă și...
Călătoriile – atunci și acum
În casa altuia
Ieftin și cu vedere la mare
