Concerte

Hakeshet Klezmer Band în concert

Îmi doream de foarte mult timp să ascult un concert de muzică klezmer. Priveam cu jind la evenimentele din Oradea, m-am întrebat de nenumărate ori de ce așa ceva nu se poate întâmpla și în orașul de pe Bega. La nivel rațional, știu explicația: comunitatea evreiască din oraș este mică și îmbătrânită. Încă se implică enorm în viața culturală a orașului, dar este o limită la cât poate să facă.

2026 a marcat un punct de cotitură. A început în iunie, cu concertul susținut de Orchestra evreiască de cameră München. August a adus un nou val de speranță: s-a demarat proiectul de revitalizare al sinagogii din Fabric. În septembrie, în sfârșit, s-a anunțat primul concert de muzică klezmer din ultimii nouă ani.

Concertul

A avut loc în 30 septembrie. Între 25 septembrie și 2 octombrie, evreii din întreaga lume au celebrat sukkot, sărbătoarea corturilor. Timp de o săptămână, oamenii mănâncă și dorm în corturi improvizate, prin care se vede cerul. Este o comemorare a celor 40 de ani de pribegie prin deșert, dar și o sărbătoare a recoltei.

În acest context, concertul a debutat sub auspicii bune. Încă de dinainte să intru în sinagogă, am auzit muzica. Am perceput-o ca fiind veselă.

În clădire m-a întâmpinat o explozie de culoare. Sinagoga din Cetate și-a schimbat, temporar, aspectul. A fost invadată de lumini colorate și fum.

Aș minți să spun că mi-a plăcut din prima. Îmi lipsește expunerea la muzica klezmer, până la momentul concertului ascultasem câteva melodii. Intensitatea muzicii m-a buimăcit puțin. Îi simțeam frumusețea, dar ceva din mine refuza să reconcilieze cele două realități: Sinagoga sobră și muzica de petrecere. Am închis ochii, am ascultat pur și simplu fără să încerc să înțeleg. Am lăsat muzica să își facă treaba, mi-am permis să accept în ritmul meu ceea ce auzeam. Și la un moment dat m-am pomenit mișcându-mă pe ritm. Alături de mine, alți zeci de oameni făceau același lucru. Sinagoga a fost invadată de un val de euforie. Ceva din muzica respectivă a reușit să mă rupă de prezent, de spațiu, de tot. Mă bucuram pentru plăcerea de a mă bucura.

Momentele instrumentale s-au interpus cu solo-uri ale artistei Esther Molnár. Muzica a fost, în marea ei majoritate, veselă. Dar, cumva previzibil, fix melodiile triste m-au atins cel mai tare. Înțeleg ebraica limitat. Dar ce s-a întâmplat în după-amiaza aceea în sinagogă a depășit orice bariere de limbaj. Vocea lui Molnár ne-a ghidat. Ne-a condus prin toate stările, de la bucurie și exaltare la tristețe. Când solista a încheiat o melodie cu lacrimi în ochi, sala a plâns alături de ea. Ne-am revenit împreună, pe o melodie mai veselă.

Am ieșit din sinagogă buimacă, fericită, furioasă, confuză. Rareori un concert îmi evocă sentimente atât de contradictorii. Klezmer Band au fost extraordinari și a fost o onoare să-i ascult. Dar dincolo de asta, mi-au plantat o revoltă în suflet. ”Iată ce s-a pierdut”. Când o comunitate devine mai mică, toți oamenii care trăiesc alături de ea pierd ceva. Universul nostru devine mai sărac cu o frântură și nu cred că o mai putem recupera. Anii evocați de Getta Neumann, când Fabricul găzduia un întreg necleu evreiesc s-au dus. Sper să avem totuși suficient bun-simț să păstrăm măcar amintirea la ceea ce a fost și să oferim acestui capitol din istoria orașului locul pe care îl merită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *