Tura Licuricilor – ediția 11
Începutul lunii august m-a găsit, din nou, la Tura Licuricilor. Mi se pare un eveniment drăguț și un pretext frumos să experimentezi o noapte de vară în oraș.
Impresii


Au fost mai puțini participanți ca de obicei. La alte ediții, parcul vuia. Acum s-a atins un echilibru. Evenimentul a reușit să atragă un număr semnificativ de oameni pasionați de alergare, alături de familiile lor. S-a alergat relaxat, strict pentru plăcerea de a fi acolo.
Organizarea a fost, ca obicei, impecabilă. Tricourile devin de la an la an mai faine. Traseul a fost bine semnalizat. Vremea, well, a fost tipică lunii august. Caniculă, dar parcă și cu ea ne-am obișnuit.
Am alergat la 37 de grade. Dar disconfortul termin nu s-a resimțit așa de tare. Era umbră, atmosfera era faină, din centru se auzea vuietul de la Zilele Orașului.
All in all, o oprire drăguță în drum spre celelate evenimente ale serii și o șansă să descoperi orașul altfel.


