Vag Cultural

Scripcarul de pe acoperiș

Știam că voi asista la un spectacol bun. Nu am anticipat cât de mult poate să mă atingă, cât de multe sentimente contradictorii poate să îmi provoace o operetă.

Începutul

Frumos, amuzant. O critică lipsită de răutate a vieții satului. ”Tradiție”.

Personajele sunt evrei, dar povestea lor până în acest punct poate fi ușor transpusă în orice context rural. Toți avem bunicul ”acela” sceptic la nou, fidel unui stil de viață puțin… desuet. Am râs copios la unele schimburi de replici. Este ceva cu care pot empatiza.

Cristian Rudic a fost, previzibil, excepțional în rolul lui Tevye. Decorurile – inteligent gândite. Dialogurile și scenografica – minunat concepute.

Sfârșitul

A venit ca un pumn. Probabil așa se și voia. Nu vom putea niciodată înțelege cu adevărat drama unor oameni forțați peste noapte să își lase toată existența în urmă. Știm că s-a întâmplat, poate avem chiar cazuri în familie. Deportările încă sunt o rană recentă în familiile multor români. Dar ne lipsesc ”imaginea” și familiaritatea acelui ”înainte”. Nu poți plânge după aceea ce nu ai cunoscut.

”Scripcarul de pe acoperiș” este genial concepută, într-un mod dureros. Timp de două acte, te atașezi de personaje și de satul lor. Pentru un timp foarte scurt, Anatevka și locuitorii ei devin parte din realitatea spectatorului. Iar apoi, în doar câteva minute, totul se destramă.

Cortina cade peste personaje în timp ce acestea părăsesc satul. Dar tu, ca privitor, știi ce o să urmeze. Se vor pierde prin Chicago, New York, Varșovia și Israel. Nu se vor mai revedea niciodată. Nu se vor adapta niciodată complet. Vor purta mereu cu ei dorul și amărăciunea. Viața lor după exilul din Anatevka va sta mereu sub semnul fricii. Personajele din piesă nu vor mai cunoaște niciodată siguranța.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest website foloseste cookies. Prin continuarea navigării îți exprimi acordul pentru politica de cookie-uri și de confidențialitate. Află mai mult. We are committed to protecting your privacy and ensuring your data is handled in compliance with the General Data Protection Regulation (GDPR).