Legenda dragostei – spectacol de balet
Scurt, mai mult ca să notez momentul, despre baletul ”Legenda dragostei”.
Va rămâne în memoria mea drept seara în care era să adorm în scaun la Operă. Asta deși în general gust spectacolele pentru copii. Am fost la Frozen, ffs.
Dar ”Legenda dragostei” a reușit o performanță dubioasă. Să plictisească adulții și copiii în egală măsură.
Ce a scarțâit
Încep cu cea mai enervantă parte – narațiunea. Inițial am salutat ideea – yay, cineva explică, înțeleg și copiii. Mi-a trecut repede.
Eu știu că spectacolul a fost lung. Știu că a fost mult de citit. Bănuiesc că doamna povestitoare nu era la prima lectură și i se cam acrise. Rezultatul a fost o narațiune total lipsită de intonație și inflexiune. Niciun efort. Doamna citea de pe hârtie cu entuziasmul unui GPS care îți spune ”la prima intersecție virați la dreapta”. Iar vocea ei era cam la fel de mecanică.
A doua problemă a fost lungimea piesei, total incompatibilă cu descrierea. ”Un spectacol cu copii pentru copii”. Sorry, nu. Copiii vor povești. Nu vor un dans de zece minute menit să transmită o tulburare sufletească. Știu, copiii din ziua de azi sunt mai profunzi, mai sensibili, mai perceptivi decât o să fiu eu vreodată. Dar tot au răbdare puțină. După primul sfert de oră, de prin sală se auzeau scârțâieli cu subînțeles în timp ce sub mine se aprindeau discret ecrane cu Roblox. La pauză, publicul a început să plece. I rest my case.
Ce mi-a plăcut
Dansul și dansatorii. Știu câtă muncă implică. Faptul că niște copii și niște adolescenți au reușit să ducă un spectacol atât de complex mi se pare remarcabil. Din acest punct de vedere, ”Legenda dragostei” reușeste un echilibru rar. Integrează dansatori diferiți într-un scenariu unitar și se revoltă față de imaginea stereotipică a unei balerine. Rar am mai întâlnit atâta diversitate pe scenă.
My two cents
”Legenda dragostei” este genul de spectacol care își propune multe și reușește puține. Sunt sigură că ”pe hârtie” arăta altfel, mai accesibil.
La final de zi, a fost o ocazie ratată. Aveau talentul, aveau sala, aveau susținerea publicului. Dacă reduceau spectacolul la jumătate, dacă înlocuiau narațiunea aia insipidă cu un dialog sau o înregistrare, ar fi ieșit ceva drăguț.
Păcat.
