După pandemie

Începe alta. De câini abandonați.

În fiecare zi, feed-ul îmi este invadat de anunțuri. ”Se oferă spre adopție câine de rasa X, proprietarii nu mai pot să îl țină”. Criptic, fără detalii. Acum câteva săptămâni, o doamnă se plângea că nu își mai suportă câinele. A sfârșit prin a-l abandona la Danyflor. Cinica din mine crede că este un caz fericit. Măcar nu l-a aruncat în câmp.

Lumea își revine la normal. De covid nu s-a mai auzit de ceva vreme. Uitasem câtă duritate se ascunde în normalitatea asta. În pandemie, când singurătatea și anxietatea atingeau cote alarmante, numărul adopțiilor a crescut razant. Zeci de căței și-au îndeplinit cu succes rolul – au oferit alinare și confort în fața unui viitor incert. Acum, devin ei personaje principale într-o dramă. Una tăcută.

Brusc, o bună parte din blănoșii adoptați cu atâta entuziasm în pandemie devin incomozi. Timpul pe care îl consumă, nazbâtiile pe care le fac – o povară. Stau în calea concediilor, a ieșirilor. Cer atenție, consumă bani. Așa că mulți ajung în grupurile de adopții de pe Facebook.

Când un om are anxietatea, când se teme, când este în cea mai proastă formă a sa, un câine îl va iubi oricum. Când un câine manifestă aceleași stări, devine deranjant și riscă să își piardă căminul. Dar cumva, dintre cei doi, oamenii sunt cei civilizați și câinii… animalele