Karma și prudența

Azi ar fi trebuit să public un articol fain despre cum a fost la Verde de Banat. După care a intervenit karma și mi-a dat puțin socotelile peste cap :).

Context

Conduc de relativ puțin timp. Până recent, eram un șofer prudent și nervos. Între timp am scăpat de emoții, măcar la nivelul la care nu mai am palpitații de fiecare data când mă urc la volan. Prudența am păstrat-o, fără cea mai mică intenție de a renunța la ea.

Mi-era clar încă de când am început să conduc că voi avea parte de… incidente. Deh, oraș mare, trafic proporțial, inevitabil te lovești de situații mai puțin plăcute. A fost unul dintre motivele pentru care am insistat enorm pe condusul preventiv. Am scos peri albi instructorilor cu întrebări de tipul ”dar ce fac dacă celălalt șofer… [inserați greșeală mai mult sau mai puțin plauzibilă]”. Cu ce am rămas din toate explicațiile – ochii în patru, condu atent, alege siguranța în locul dreptății.

M-am ținut cu sfințenie de cele trei. Am fost claxonată, înjurată, mi s-au arătat diferite degete în diferite poziții. Am învățat să ignor. O să fiu probabil pe veci nebuna care acordă puțin mai multă prioritate decât trebuie și circulă o idee mai încet decât ar prefera restul participanților la trafic. Alea 10 secunde în plus alocate prudenței costă mai puțin decât orice alternative mai puțin plăcute. Ceea ce mă aduce la…

Ziua de azi

Conduc spre casă obosită. Linda sforăie pe bancheta din spate. Muzica e faină, suntem zen amandouă. Atât că Linda nu își bate capul cu traficul. Eu da. 😛

În decurs de mai puțin de doi kilometri, evit la mustață vreo trei grăbiți. Deh, când ai treburi importante, nu mai e musai să semnalizezi. Sau să ții cont de regulile de circulație, aparent.

Conduc pe banda întâi, până când, șoc și groază, mi se termină banda. Timișoara pare să fie locul unde șantiere apar din neant. Aia e, ne adaptăm. Semnalizez. Pe banda doi, coadă de mașini. Opresc cu semnalizarea pornită și aștept. În spatele meu, un Om Important. Se agită. Blițează. Claxonează. Dau muzica mai tare și trec pe modul ignore. Omul Important se enervează. Devine mai agresiv. Mă așez mai comod în scaun și aștept în continuare. Omul Important decide că așa nu se mai poate. Se avântă pe banda doi, fix în altă mașină, care circula regulamentar. Se lasă cu tablă îndoită. Omul Important este în șoc. Trage pe dreapta cu lehamite, probabil se roagă în gând să nu fie pagube. Sunt.

Între timp, culmea, banda doi se eliberează. Așa că profit de ocazie și îmi văd și eu de schimbarea de bandă, frumos și fără grabă cum îmi place. În trecere, zâmbesc drăgălaș Omului Important.

10 minute mai târziu eram acasă. Omul Important probabil încă mai dădea declarații.

De ce scriu toate astea? Ca o lecție, dacă vreți. Pierd mai mult timp în trafic decât majoritatea șoferilor. Probabil enervez oameni prin prudența mea. Dar dacă acest comportament mă ajută să previn măcar un incident ca cel de mai sus, din punctul meu de vedere sunt câștigată.

P.S. dacă mă vedeți în trafic, depășiți cu încredere. Nu mă grăbesc nicăieri :).