Traviata la ORT

Rămânem la femei pentru care iubirea este un pariu nefericit. Aceeași sală, alt decor, altă poveste.

Pălăriile

Intru în sală și privirea mi se oprește pe o grămadă de pălării. Cortina e încă lăsată, orchestra se încălzește pe fundal. Apoi spectacolul începe. Violetta, bolnavă pe pat. În jurul ei bărbații se succed. Fiecare își ia pălăria și pleacă. Unii o privesc cu milă, alții aruncă priviri melancolice. Toți fug. Revin la viața lor, uitând de frumusețea care își trăiește ultimele momente. Scena aceasta a setat tonul operei.

Opera

Din Traviata cunoșteam ”Brindisi”. Aveam o idee vagă despre poveste. Spectacolul mi le-a pus în perspectivă. ”Brindisi” este o sclipirie de frumusețe în istoria unei vieți tragice.

Partea de romantism m-a lăsat, previzibil, rece. Nu am stomac pentru iubiri imposibile. Arta complică un sentiment simplu de dragul efectului dramatic. În viața reală, povestea dintre Violetta și Alfredo ar fi fost o anecdotă. ”Sărmana fată, tăntălăul de bărbat naiv”.

Am apreciat distribuția. Narcisa Brumar în rolul Violettei, Mihail Dogotari în rolul lui Giorgio și Cosmin Ifrim ca Alfredo. Sunt talentați, au adus opera la alt nivel. Eram ferm convinsă că interpretările lor vor fi cea mai interesantă parte a serii. Și ajungem la actul trei.

Finalul

Știm cum se termină. Violetta moare, singură pănă aproape la final. Este un act lung, eu sunt o cinică. Așa că lacrimile m-au luat prin surprindere. Încă nu mi le explic. Nu rezonez cu povestea, iubirile tragice mă lasă rece. Pun vina pe geniul lui Verdi și talentul Narcisei Brumar. Le datorez un moment dubios. Să încerci să îți ștergi lacrimile discret și fără foșneală nu e ușor. Mai ales când nenorocitele se încăpățânează să tot vină. Degeaba îmi cântam eu ironii discrete în ureche. Ochii erau lipiți de scenă, Violetta suferea, societatea pariziană celebra carnavalul complet indiferentă iar eu boceam în continuare pe silențios. Scena se tot amplifică, iar eu mă deshidratez în galerie.

A durut, fizic. Nu povestea, ci interpretarea. Puterea ei a șters pe jos cu povestea. În momentul acela am uitat de ea. Am văzut doar o femeie înfrântă. O femeie care își ruga iubitul să își găsească o soție și îi promite că va veghea asupra amândurora. Poate că asta m-a atins de fapt. Știu că Traviata se vrea o critică socială. Dar poate că este de fapt o poveste despre altruism.