The Last Showgirl

”The Last Showgirl” mi-a plăcut atât de mult încât am decis că merită o postare separata :). L-am văzut în cadrul “American Independent Film Festival”, la Cinema Timiș. Proiecția m-a captivat de la trailer.

Câteva motive pentru care ”The Last Showgirl” este un film care nu trebuie ratat:

Pamela Anderson

Wow! Ultima dată când am auzit de actriță, încă mai făcea furori într-un costum roșu de baie. Anii au trecut, Anderson a dispărut într-un colț de umbră.

Come-back-ul ei este total atipic pentru actrițele anilor 90. Anderson nu își maschează vârsta; o acceptă. Normalizează ridurile, pielea lipsită de fermitate, oboseala. Iar asta mi se pare incredibil de frumos. Mișcarea actriței este în antiteză cu tot PR-ul Hollywoodian.

În timp ce Hollywood urlă ”nu aveți voie să îmbătriniți!!!”, Anderson se plimbă fără machiaj, cu ridurile la vedere. Este de departe cel mai frumos ”f you” dat indurstriei.

În acest context, destinul lui Shelly din film și cel al lui Anderson creează o frumoasă complementaritate. Două fețe ale aceleiași monede.

Povestea

”The Last Showgirl” este o dramă. Un club din Vegas se închide, iar cu asta, moare o fărâmă de istorie.

Shelly, care timp de treizeci de ani a lucrat în club, este nevoită, probabil prima dată în viață, să se gândească la viitor. Aici intervine primul șoc. De altfel, întregul film este conceput de așa natură încât, pe alocuri, privitorul ajunge să se confunde cu personajul principal. Suferința lui Shelly, starea ei aproape continuă de negare, sunt palpabile.

La prima vedere un film ”liniar”, The Last Showgirl reușește să acopere un spectru surprinzător de larg de teme. Cinicii vor vedea în el un Schadenfest: decăderea blondelor voluptoase de odinioară. Romanticii vor vedea speranță. Poate, poate, Shelly își va găsi drumul. Dar pentru mine, ”The Last Showgirl” va rămâne iconic din alt motiv: modul fantastic prin care Gia Copolla se folosește de lumină.

Tot filmul are o tentă cromatică nostalgică – e marcat de lumina blândă de apus. Aproape toate scenele importante au loc atunci. Lumina completează personajele – Shelly, la apusul carierei, pare că se ferește de soarele puternic din miezul zilei. Favorizează apusul și luminile scenei. ”De la distanță nu se vede că am 47 de ani”.

Nu în utilmul rând…