Prima zăpadă cu Linda

În curând se fac 5 luni de când Linda a aterizat în viața mea. Credeam că sunt pregătită. S-a dovedit a fi doar pe jumătate adevărat.

Lulu m-a învățat ce înseamnă să ai un câine. Să dezvolți un parteneriat cu el, să îl incluzi în viața ta până în punctul în care devine centrul ei. Tot Lulu m-a învățat se înseamnă să pierzi un câine. Iar rana aceea o voi purta în mine toată viața. O credeam… cicatrizată. Dar adevărul este că pe măsură ce Linda crește și își înfige tot mai adânc lăbuțele în viața mea, frica de a o pierde devine tot mai mare. Lulu a trăit opt ani. Sper să am cel puțin la fel de mulți cu Linda. Doar o diferență notabilă – îi voi trăi conștient. Voi face fiecare zi să conteze. Pentru amândouă.

Două fete și un câine

Ar fi trebuit să fie un trial run în pregătirea altei ieșiri. Când pui la cale un road trip de câteva zile în care sunt implicați doi adulți, doi copii și un câine, nu prea îți permiți să improvizezi. Așa că am zis să începem ușor: o zi de vineri pe munte.

Bun, zis și făcut. Îmbarc câinele și pornim. Îmbarcăm și fetele. Deja devine fun. Linda se fâțâie în centură, împarte pupici prin toate părțile. Zboară cozi și bale. Într-un final mândrele din spate își împart teritoriul. Se lasă oarecum liniștea.

Reșița, păzea că venim! Plinul în Lidl și țop pe munte. Se anunțau ploi. Atât că de la un punct încolo, ploile respective s-au transformat în zăpadă. Ultima parte a drumului ne-a purtat printr-un peisaj de basm, cu pomi abia ninși și nici țipenie de om. Un minunat Crăciun, fix la timp pentru Paștele catolic.

Zăpadăăă!!!

Cam pe când am ajuns pe Semenic, stratul de zăpadă depășea lejer 10 km. Drumul, culmea, era relativ curat. Debarcăm. Atât că operațiune ”debarcarea” are un sfârșit brusc în momentul în care ne trezim înconjurate de vreo șase potăi. Linda latră cu entuziasm din mașină. Câinii de afară amenință să ia cu asalt Golful. Bun, schimbare de plan. Ne urcăm înapoi și părăsim zona cabanelor. Găsim o poiană. O scanăm și decidem că este safe. Coborâm copiii. Coborâm câinele. Asta o să fie interesant.

A fost, în cel mai frumos mod posibil. Când ieși la plimbare prin zăpadă cu doi pui de om și un pui de câine, constați rapid că rațiunea și prudența nu au ce căuta în ecuație. M-am înfundat în zăpadă. Am picat mai des decât aș vrea să recunosc. M-am lăsat târâtă de un câine high pe aer de munte. Am râs, am înjurat.

După ce am obosit, am predat câinele prințeselor din dotare. Așa se face că Linda nu a explorat doar muntele. S-a plimbat cu fetele printr-o ”Narnia” improvizată rapid sub un brad; a parat fără prea mult succes bulgări; a purtat un război cu om de zăpadă (RIP, Frosty, ai fost mișto); și a țopăit cu S. până departe pe dealuri.

Când entuziasmul s-a domolit și am reîntregit trupa în mașină, și copii și câinele zâmbeau.

Și-au luat K.O. puțin mai târziu. Linda a adormit cu capul în poala uneia din prințese. Au sforăit la unison până aproape de Reșița. 🙂

Concluzii

Știam deja că Linda este câinele perfect pentru mine. Lulu a fost un câine rănit, care și-a găsit un om la fel de rănit să-l vindece. Linda m-a găsit într-o vreme când lucrurile se echilibrează încet-încet. Se dovedește a fi și ea un câine echilibrat. Dar ce mă bucură chiar mai mult este versatilitatea ei. În Linda am un partener. De alergat, de plimbat, de căscat ochii la Netflix. Și mai nou, un partener de road-trips. Se adaptează rapid. Iubește copiii din toată inima ei de cățel, îi tratează cu blândețe, se pliază la ei.

Știu deja că viitorul ne rezervă o mulțime de aventuri faine. Le voi documenta cât pot pe blog. Avem un timp limitat alături de câinii care ne aleg. Să-l facem să conteze!