Câteva lucruri despre sport…

…pe care aș fi vrut să le știu mai devreme

Azi am ieșit la prima tură de alergat mai serios din 2021. Rezultat: 5 km, în 50 de minute. Decent. Cam pe când ceasul anunța glorios al 5-lea kilometru m-a lovit din nou ironia situației. Acum jumătate de an nu alergam deloc. Acum cinci ani abia dacă făceam sport. Acum zece ani trei kilometri de mers pe jos intrau în sfera imposibilului. Și din nou am ajuns să mă întreb de ce mama naibii nu m-am apucat de sport mai devreme. Răspunsul pe scurt: lipsa de educație, combinată cu o groază de stereotipuri legate de activitățile fizice.

Pe vremea când încă mai mergeam la școală, aveam în orar două ore de educație fizică pe săptămână. Denumire înșelătoare, în condițiile în care numai educație nu se putea numi. Erau ore în care fie fugeam ca oile pe terenul de baschet după o minge care ateriza invariabil doar în mâinile VIP-urilor, fie ne refugiam într-un vestiar mic și mirosind a picioare să jucăm șah. Am făcut asta timp de 14 ani. Iar la finalul lor am rămas cu o singură concluzie: sportul e o pierdere de vreme.

Mi-a luat extrem de mult timp să-mi schimb această idee. Iar feed-back-ul extern nu m-a ajutat deloc. Am pierdut șirul dăților în care mi s-a zis că sunt prea grasă, prea înaltă, prea … creață ca să practic o activitate fizică în mod consistent. Corul respectiv era în general dublat de un ”vrei să slăbești, nu?” cu o privire ironică înspre talia mea. De fapt, nu voiam să slăbesc. Voiam doar să îmi găsesc locul.

La câțiva ani după terminarea facultății, am decis să dau sportului o nouă șansă. De data asta în condițiile dictate de mine. A fost un proces greu, dar a meritat pe deplin. Încă mai învăț. Dar sunt în punctul în care sportul e singura constantă nenegociabilă din viața mea. Iar asta vine cu câteva lecții.

Toate corpurile au potențial

Până în urmă cu un an și un pic, cântăream 99 de kg. O greutate nu chiar… ideală. Adăugăm faptul că fumez și că am niște restanțe serioase la somn. Chiar și în condițiile respective, am reușit să urc munți, să parcurg distanțe de 20+ km pe jos, să dansez. Da, kilogramele și fizionomia ne influențează. Dar nu au capacitatea să ne oprească. În sport, ca peste tot în viață, trebuie să folosim o doză de bun-simț. O luăm încet, creștem efortul progresiv. Ne menajăm zonele problemă. Ne educăm, luăm pauze când e cazul. Și perseverăm. Corpurile noastre nu sunt făcute să stea nemișcate. Iar odată ce găsim activitatea potrivită și ritmul potrivit, o să ne surprindem singuri. Majoritatea avem mai mult potențial decât credem.

Există un tip de sport pentru fiecare om…

… și stare de spirit, și vreme. În momentul de față practic constant dansul. În funcție de chef, timp și disponibilitate, alerg, fac yoga, animal flow, bit bands și înot. Ocazional includ antrenamente de forță și pilates. Până să ajung la acest ”bufet” am experimentat cu alte zeci de forme de mișcare. Le-am abandonat când și-au pierdut forța de atracție și mi-am găsit altceva. Faptul că un sport nu ne atrage nu este o sentință pe viață. Avem la dispoziție zeci de alternative. Iar dintre ele, una va face click. Poate nu prima alegere, poate nici a zecea. Dar undeva acolo există o activitate cu care vom rezona.

Victoriile mici contează

Și se acumulează. Prima dată când am ieșit la alergat, am reușit să parcurg 200 de metri înainte să încep să văd pete. M-am târât în pat, am suferit. Iar a doua zi am luat-o de la capăt. 400 m. Încet, progresiv. Iar din aproape în aproape am ajuns la un record personal de 12 km. Mi-a luat jumătate de an, cu pauze, văicăreli si perioade de platou. Ce m-a ținut motivată a fost fix celebrarea acelor mici victorii. 100 de metri chinuiți sunt cu 100 de metri mai mult decât am alergat vreodată în viața mea. Iar acțiunile mici ajung să picteze în timp un tablou nou, mult mai frumos,

Rezultatele altora sunt irelevante

La fel și sfaturile lor 😛 . Lumea sportului e plină de know it all. Genul de oameni cu spirit competitiv disproporționat, pentru care un rezultat e relevant doar când se raportează la alții. La fel de toxică e și categoria celor care insistă musai și fără drept de apel să îți impună strategia lor. Două lucruri de reținut: singura competiție care contează e cea cu noi. Iar dacă o strategie functionează, restul lumii poate să își bage părerile unde… nu bate becul.

Efectele se simt în primul rând pe plan psihic

Cine se apucă de sport cu gândul să slăbească va avea parte de o surpriză puțin neplăcută. Sportul e un factor secundar în slăbit. Cât despre restul efectelor fizice (tonus, masă musculară, rezistență), acestea se simt în timp. În schimb efectele asupra psihicului sunt aproape instante. Ne detensionăm, gândim mai clar, problemele își pierd din importanță. Iar starea de euforie care vine la finalul unui antrenament nu poate fi egalată de nimic.

Să facem sport e o nevoie de bază

Nu un moft, nu un passé-temps. Sportul ne influențează durata de viață, emoțiile, stima de sine somnul, capacitatea de muncă, felul în care interacționăm cu alții. Practic toată existența noastră beneficiază de efectele pozitive ale exercițiilor fizice. Cinci minute de sport au darul de a schimba o zi întreagă în bine.

*

Să te apuci de sport la maturitate e un proces extrem de greu. Trebuie timp, motivație și suficientă stimă de sine pentru a ignora cu grație opiniile altora. Dar este de departe cel mai util lucru pe care îl putem face pentru noi. Preferabil azi 🙂