Trivializarea grijii de sine

Observ tot mai des o tendință în societatea actuală de a ridica necesități de bază la statutul de produse de lux. Acum mulți ani, cineva a avut ideea genială de a transforma un concept vechi, dezvoltarea personală, într-un produs trendy. Ce a urmat știți: sute de cărți, unele mai tâmpite ca altele, toate încercând să îi ofere la tanti Suzi de la etajul doi rețeta ideală de a se îmbogăți peste noapte, în timp de își detoxifică relațiile cu ceilalți și trimite în eter semnale subtile pentru a atrage bărbatul ideal. Inutil de menționat că tanti Suzi ar fi ieșit probabil mai câștigată dacă în intervalul respectiv ar fi citit orice altă carte. Puncte bonus pentru banii cu care ar fi rămas.

Încet dar sigur dezvoltarea personală își pierde din aerul trendy, iar treptat chiar și cei mai naivi dintre noi au ajuns să priceapă că 1000 de lei dați pe un seminar în care un proaspăt absolvent îți explică secretele succesului sunt bani aruncați pe geam. Momentul propice pentru ca un alt trend să acapareze masele: grija de sine, cunoscută mai frecvent ca și „self-care”. Aproape că nu există brand care să nu strecoare în canalele de promovare o imagine cu o tipă făcând yoga în timp ce se simte zen. Piața este invadată de sute de produse de nișă, de la ceaiuri culese de la poalele munților Himalaya, la lumânări, uleiuri esențiale, lămpi cu sare și multe altele asemenea. Invariabil, cuvântul de ordine ce însoțește aceste produse este ”self-care”, urmat îndeaproape de ”zen” și ”detox”. Și uite-așa se propagă ideea că grija de sine este un produs de lux, accesibil unor elite dispuse să aloce un buget separat pentru asta. Iar de aici o serie de concepții greșite:

1. Grija de sine este un produs de lux

Nu, nu și iar nu. Din contră, undeva în ierarhia priorităților personale, self-care-ul ar trebui să ocupe primul loc, mult în fața job-ului, relațiilor interumane (inclusiv familiale) sau aspirațiilor pe termen lung. Din păcate mulți dintre noi încă ne aflăm în postura absurdă în care nu ne-am urca într-o mașină cu combustibilul aflat la limită, dar nu avem nicio problemă în a ne arunca cu capul înainte în tot felul de activități ce ne solicită energia constant, fără a ne oferi un moment pentru a ne ”reîncărca”. Adevărul este că un om aflat la limita resurselor nu va putea, cu toată bunăvoința și determinarea, să ofere aceleași rezultate ca un om odihnit, cu viața în ordine.

Toți avem oameni și activități la care ținem, în care investim timp și emoții. Dar poate că cel mai profund mod de a ne arăta afecțiunea sau dedicarea față de alții este să ne asigurăm că ne aflăm în postura de a le da ceva. Iar pentru asta, self-care-ul este indispensabil.

2. Grija de sine înseamnă acțiuni sporadice, ieșite din comun

Asta din seria ”bei un ceai și te ia cu zen”. În realitate, self-care făcut cu cap e mult mai puțin glamour. Înseamnă în primul rând rutină, monitorizare, control și o listă întreagă de acțiuni banale, făcute constant. Ceea ce mă duce la punctul următor.

3. Self-care-ul este scump

Probabil cel mai urât efect al marketingului ce însoțește produsele menționate mai sus. Suntem atât de copleșiți de rețete detox, tehnici de meditație, diete speciale și cure de 10 zile, majoritatea contracost, încât nu mai sesizăm că cele mai eficiente acțiuni ne sunt la îndemână și costă puțin spre deloc:

• somn regulat și de calitate
• hidratarea
• mersul pe jos
• câteva minute de ascultat muzică
• scrisul de mână
• o dietă mai echilibrată
• renunțarea la stimuli și zgomote de fundal
• sportul
• să spunem mai des ”Nu”
• analize regulate
• igienă, mentală și fizică

Oricare din acțiunile de mai sus, practicată constant, contribuie la creșterea calității vieții noastre, iar efortul financiar asociat este minim.

În loc de concluzie

Mai mult ca alte naționalități, românii au în sânge un simț ciudat al sacrificiului de sine. Niciun gest nu este suficient de valoros dacă nu vine însoțit de sudoare și renunțări. Majoritatea am crescut în medii în care sărbătorile însemnau case date peste cap și ore petrecute de mame robotind în bucătărie. Am auzit probabil de zeci de ori refrenul ”m-am sacrificat pentru tine” și am crescut sub presiunea unor sacrificii necerute. În acest context, suntem tentați să luăm din self-care mai mult partea de formă, fără a ne preocupa prea mult de fond. O poză cu o oră de yoga posibil să ne aducă câteva like-uri. Dar un ”nu pot, am nevoie de timp pentru mine” va atrage în cel mai bun caz zâmbete condescendente.

Concepții de genul acesta se schimbă greu. Chiar mai greu, când un întreg curent promovează grija de sine ca o acțiune roz, trendy și rapidă. Poate e timpul să devenim mai egoiști. Să ne întrebăm mai frecvent ”ce avem nevoie” și să ne dăm exact asta, indiferent de soluțiile dictate de modă sau societate.