Maria, Regina României

Rar mi se întâmplă ca un trailer să îmi capteze interesul până în punctul în care dau refresh la site-ul Cinema City în așteptarea lui. Regina Maria a fost excepția. Eram în Oslo când filmul și-a făcut debutul pe marile ecrane. Câteva minute mai târziu aveam rezervarea făcută, iar la câteva ore de la aterizare așteptam frumos în sala de cinema. Ar fi trebuit să-mi iau o pernă…

”Maria, Regina României” ilustrează perfect expresia engleză ”A for effort”. M-am chinuit să îl plac. Am apreciat actorii și cadrele. Dar povestea a fost un mare flop, lucru cu atât mai dureros cu cât viața reginei chiar nu duce lipsă de episoade interesante. Filmul reușește performanța dubioasă de a transforma un personaj istoric complex într-o eroină fadă, a cărei singură intervenție memoriabilă rămâne un ”I’m queen Victoria’s granddaughter” rostit cu emfază. Restul e de umplutură, și aia făcută prost.

Am ieșit din cinema întrebându-mă ce naiba a vrut să comunice filmul și cui. Pentru cei pasionați de istorie, români in special, proiecția e incompletă. Abordează fragmentat mai multe subiecte (idila lui Zizi Lambrino cu viitorul rege Carol al doilea, cea dintre Maria și prințul Știrbey, preocupările artistice ale reginei, contextul istoric) fără a le lega într-un fel. Filmul pare o succesiune de cadre mai mult decât o poveste.  Un om străin de evenimentele din care se inspiră filmul probabil ar ieși zăpăcit, întrebându-se eventual ce a fost retragerea de la Iași și ce treabă are cu filmul.

”Maria, Regina României” m-a umplut de regret. Regret pentru Roxana Lupu, care a stors maximul dintr-un rol fad. Regret pentru șansa irosită. Regina Maria este un personaj care ar putea vinde. Eroină, artistă, femeie ușoară, simbol al Unirii … sunt toate laturi care se puteau specula cu succes. În schimb, ne este prezentată o femeie pierdută în spațiu, ce își flutură cerceii prin Paris și Londra și aduce o contribuție incertă la negocierile premergătoare recunoașterii României Mari. Păcat…