C'est la vie

Cel mai bătrân biciclist

Îl cheamă C., iar azi a împlinit 84 de ani. Împărțim o curte, doi câini și pasiunea pentru viața pe două roți. Așa l-am și cunoscut de altfel: împingând o bicicletă aproape la fel de bătrână ca și el pe sub bolta de trandafiri. Două zile mai târziu eram vecini, iar nu peste mult timp stăteam alături, pe banca decojită de timp, trimițând aburi lungi de fum de țigară înspre apus. Cam la ora aceea broaștele din balta de peste drum își începeau orăcăitul nocturn, iar domnul C., poveștile. Amintirile îl poartă departe, dar imaginile renasc cu o luciditate greu de intuit. Istorisirile sunt mereu altele, dar se leagă cu acceași ritmicitate cu care înserării îi urmează răsăritul.

Domnul C. a călătorit mult, în felul lui. Nu a depășit niciodată granițele acestei țări, dar drumurile parcurse, din obștea natală până în Timișoara bătrâneților sale îl transformă într-un explorator veritabil. A lucrat pe rând pe plantații de tutun, ogoare, ateliere auto iar spre final, ca șofer de camion. A crescut un copil și câteva zeci de generații de câini. În acest tumult, singura constantă pare a fi rămas bicicleta.Pe prima a primit-o când avea vreo 15 ani. Făcea naveta în alt sat și atât s-a rugat de mama lui până când a primit-o. O biță veche, probabil la al 5-lea proprietar.

Era a fiului doctorului. Ăla.. eh… nu prea se dădea el, era mai mult de fală. O vacă a trebuie să dea săraca mama pentru ea, dar în final am primit-o. Într-o zi am învățat să mă dau pe ea. 10 ani m-a ținut. Apoi a trebui să plec și am vândut-o cuiva de la armată. ”.

Acum,  în garajul din fundul curții, domnul C. are vreo trei biciclete, toate vechi, demne spre a fi expuse într-un muzeu. Le oblojește cu răbdare. Pene, roți descentrate, șițuri uzate … pentru el sunt doar un motiv să-și întindă trusa de scule pe bancă, sub vie, și să ofere frânturi de viață nouă unor prieteni fideli de decenii. El mi-a pus prima pompă în mână și m-a învățat că un biciclist se descurcă. ”Ce-ți trebuie service pentru toate prostiile? Ia de-aici un imbus, strânge aici un șurub și uite că merge”. Și a mers. Încet, cu hopuri, domnul C. m-a învățat că ciclismul înseamnă un parteneriat. De ceva timp suntem doi, spre exasperarea câinilor. Pornim dimineața, el cu portbagajul încărcat cu sticle goale, eu cu geanta de laptop în spinare. La cișmea ne despărțim. Uneori, când ambiția mă mână la zeci de kilometri distanță, îl găsesc seara așteptându-mă pe bancă. Atunci e rândul meu să deapăn povești în apus.

La 80 de ani, domnul C. s-a lăsat de fumat, după mai mult de jumătate de secol. Spontan, fără regrete. Acum, singurul lui ”viciu” a rămas pedalatul. Încalecă voinicește, indiferent de vreme, pe bicicleta lui verde, și dus e. De ceva timp, îl chinuie reumatismele. Atunci oftează și își privește camaradul cu un aer trist. ”Când s-o termina și cu asta, se termina cu toate”, oftează el. Dar finalul e departe, sau cel puțin așa îmi îngădui să sper.

Azi domnul C. a împlinit 84 de ani. L-am găsit stând la umbră, sub vie. ”Vezi că ți se înmoaie roțile de la cădură. Trebuie să le dai o pompă două, altfel îs gata”, îmi zice el în loc de salut. Îi urez la mulți ani. Mă privește surprins, apoi oftează. ”Ce mai contează zilele de naștere când ești bătrân?”. Aș putea să-l contrazic, să-i spun că exemplul pe care îl oferă zi de zi e suficient motiv de sărbătoare. În schimb, culeg pompa veche din garaj și îmi umflu roțile. De pe bancă, domnul C. zâmbește aprobator. Ceva mai departe, bicicleta lui verde stă rezemată, cu sticlele goale atent legate de portbagaj. Zâmbesc și eu. Mâine va uita de vârstă și o va lua din nou din loc. La 84 de ani, călare pe două roți, în răcoarea dimineții. Și deodată, ideea de fericire își pierde sensul abstract.

Scriam acest articol in urma cu aproape 5 ani. Azi domnul C. a încălecat ultima dată pe bicicletă, spre stele. Rămân in urmă amintirile… zeci de veri însorite petrecute sub vie, pe bancă. Casa cu trandafiri în lumina de apus, gustul berii negre, mirosul țigărilor ieftine, urme de roți în praf. Iar mai presus de toate, rămâne un exemplu de viață trăită frumos. 

Credit photo –  Fernando Marques

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *