-
Foc și cenușă
Mereu am admirat oamenii care își urmează visele până în pânzele albe. Genul care știu ce vor să devină de mici și se cramponează de acel ideal cu ferocitatea unei pantere. Sunt oameni care se opun circumstanțelor și le modelează până când acestea cedează în favoarea lor. Eu nu sunt un astfel de om. Pe la 7 ani îmi doream să fiu ”cercetător de balene”. Prin gimnaziu visam cu ochii deschiși la o carieră în învățământ. Ultimii ani de liceu mi i-am petrecut studiind destul de intens pentru medicină, doar ca să mă reorientez pe ultima sută de metri spre un domeniu de care nu aveam habar, economia. Am sfârșit…
-
Generații
O știți pe aia cu ”spune-i vieții ce vrei ca să râdă de tine?”. Ei bine, în cazul relației mele cu animalele, fraza de mai sus se aplică la fix. 19 ani am fost ”the cat whisperer”. Am un talent ciudat de a atrage patrupede torcătoare aproape oriunde merg, fie că locul respectiv e un birou din Tunisia sau o sală de dans de la etajul doi. În aproape trei decenii încă nu am dat de pisica pe care să nu o pot îmblânzi. Atât că dragostea pentru pisici și statul la bloc ridică mici probleme de compatibilitate, așa că ani la rând mi-am pus pofta în cui și m-am…
-
Amprenta tuturor lucrurilor
Acum câteva zile a debutat pe Netflix seria ”Tidying Up with Marie Kondo”. Am urmărit de curiozitate vreo două episoade. Îmi place de Marie și am cules câteva idei interesante din cărțile ei. Punctul central din ”filosofia” autoarei este renunțarea la obiecte, iar serialul urmărește punerea în practică a acestui principiu. Marie vizitează diverse familii și, după câteva momente dramatice și niște lacrimi vărsate pe alocuri, sfârșește prin a le ”revoluționa” viața. Oamenii scapă de o groază de lucruri inutile, iar la final tot sunt fericiți și recunoscători. Mișto, nu? Atât că seria o dă în bară rău de tot la un capitol – gunoaiele. În aproape fiecare episod, cadrul…
S-ar putea să îți placă și...
Minimalismul, așa cum îl vrem noi
Minimalismul e doar pentru bogați?
Consumul ca un passe-temps
-
Minimalismul, așa cum îl vrem noi
Unul din conceptele cu care am început să experimentez pe la mijlocul anului trecut a fost cel de minimalism. Se întâmpla la scurt timp după revenirea din Germania. Visam la o tranziție ușoară, înapoi spre normal. În schimb, m-am lovit de o sumedenie de impedimente, începând cu cele patru trollere de la ușă, continuând o casă care inspira orice numai zen nu, plus o tot felul de stimuli exteriori pentru care nu aveam nici timp, nici energie. A fost momentul în care mi-am dat seama că fac ceva greșit. Așa că am început, încet, încet, demersurile spre simplificare. Cam în aceeași perioadă mi-a aterizat sub nas primul articol despre minimalism.…
S-ar putea să îți placă și...
Minimalism și sustenabilitate – un an mai târziu
Consumul ca un passe-temps
Minimalismul e doar pentru bogați?
-
”Anotimpurile” unei săli de fitness
Partea mișto, când petreci mult timp într-un loc, fie că e bazin, sală sau orice alt loc dedicat sportului, este că beneficiezi, inclus în prețul biletului de intrare, de o adevărată comedie umană. Nicăieri tipologiile nu devin mai evidente decât într-un loc unde omul este lăsat liber, în compania propriilor… șunci. Acum câteva zile, glumeam cu maică-mea că în următoarea perioadă va urma, din nou, un sezon de vârf la sală. Deh, în doi ani, am avut ceva timp să observ tiparele, motiv pentru care am ajuns la concluzia că sălile de sport, asemeni stațiunilor montane sau uraganelor, au propriile lor anotimpuri. Și arată cam așa: Început de ianuarie: sezonul…
