Acum câteva zile a debutat pe Netflix seria ”Tidying Up with Marie Kondo”. Am urmărit de curiozitate vreo două episoade. Îmi place de Marie și am cules câteva idei interesante din cărțile ei. Punctul central din ”filosofia” autoarei este renunțarea la obiecte, iar serialul urmărește punerea în practică a acestui principiu. Marie vizitează diverse familii și, după câteva momente dramatice și niște lacrimi vărsate pe alocuri, sfârșește prin a le ”revoluționa” viața. Oamenii scapă de o groază de lucruri inutile, iar la final tot sunt fericiți și recunoscători. Mișto, nu? Atât că seria o dă în bară rău de tot la un capitol – gunoaiele. În aproape fiecare episod, cadrul se oprește la un moment dat pe imaginea sacilor de gunoi, aliniați cu sutele în fața ușii. Rămânem visând la o continuare romantică, cu o mașină de gunoi ducând frumos tot balastul spre răsărit și lăsând în urmă o familie fericită. Ori fix aici apare problema. Cumpărăm mult. Din necesitate, din impuls sau pur și simplu pentru că putem. O ecuație simplă – bani contra produse. La un moment dat, după ce obiectul mult visat își îndeplinește scopul sau e înlocuit de unul mai performant, îl aruncăm frumos la gunoi…