Am mers la Otello cu un refren sunându-mi în cap: Iza, nu îl mai subestima pe Verdi. Dacă citiți blogul, știți că sunt pățită. La Traviata am bocit penibil, la Il Trovatore era să pic pe scări de bulversată ce eram. Verdi este periculos. Dar la Otello credeam că sunt pregătită. Nu am fost Pregătirea mea psihologică a vizat finalul. Spui Verdi și știi că o să asiști la minim o moarte brutală. Știe să creeze tensiune și să acapareze audiența. La Otello m-am lovit de un scenariu diferit – moartea inevitabilă a personajelor a venit ca o ușurare. Dar până la scena finală, am trecut prin toate stările posibile.…