• Concerte

    Orgile Cetății, la final

    În data de 15 septembrie a avut loc ultima reprezentație din cadrul festivalului Orgile Cetății. A fost un final care s-a simțit … obosit. Închiderea Au fost mai puțini participanți ca de obicei. Poate a fost ora, dar cel mai probabil a fost locația. Ultimul episod al acestei călătorii muzicale ne-a adus în Bălcescu, la Grădinița Betania. Un loc steril, cu aer de sală de sedință deghizată în biserică. Orga domina încăperea, dar publicul întârzia să apară. În discursul de încheiere, am simțit tensiune. Un domn în etate ne-a promis că totuși festivalul va continua să existe. Sufletul festivalului, o doamnă extrem de competentă și implicată, a lipsit. Recitalul a…

  • Concerte

    Orgile Cetății – un recital cu Levente Kuzma

    Cel mai recent episod din cadrul festivalului ”Orgile Cetății” m-a adus înapoi în Iosefin, de data aceasta în Biserica Romano-Catolică. A fost de departe cel mai reușit recital de până acum. Dar până la audiție, am primit o întâlnire complet nepremeditată cu… cele sfinte. Slujba first Festivalul Orgile Cetății a reușit acolo unde trei profesori de religie și un preot evanghelic chiar de treabă au eșuat: m-a transformat într-o femeie dusă la biserică. În ultimele luni am intrat prin mai multe lăcașuri de cult creștine decât în aproape două decenii de locuit în Timișoara. Am apreciat experințele. La final de zi, au fost o șansă să admir arhitectura unor locuri…

  • Concerte

    Recital Introspection Quartet

    Al doilea eveniment din cadrul festivalului ”Orgile Cetății” m-a adus în Biserica Romano-Catolică Notre Dame din Timișoara. Un prilej bun să descopăr clădirea și să șterg stresul unei zile de miercuri cu puțin Bach. Clădirea Am trecut pe lângă ea de zeci de ori. Nu am simțit nevoia să intru. În materie de lăcașuri de cult creștine, mă declar oficial suprasaturată. Interiorul este cam ceea te aștepți să găsești într-o biserică de rit catolic: bănci din lemn, statui cu ochi lipsiți de viață. Am apreciat două detalii: coloanele, care din unghiul meu păreau că bat ușor în albastru. Și, bineînțeles, orga. Mai interesant mi s-a părut felul în care biserica…

  • Concerte

    Orgile Cetății – primul eveniment

    Cele mai pure amintiri ale copilărie mele se leagă de orgă. O ascult și mă văd intrând cu bunica în biserică. Am în față imaginea bradului de Crăciun de lângă altar. Ani mai târziu, același instrument avea să fie fundalul sonor al unei prietenii improbabile, care încă mai rezistă, în ciuda distanței. Orga, deși un instrument sobru, mă liniștește. Două decenii mai târziu, biserica și sărbătorile creștine sunt capitole încheiate. Dar muzica acelor vremuri încă mai atinge o coardă a sufletului meu. Încă o mai caut, din când în când. Într-o seară de vară, căutarea respectivă m-a adus la porțile Bisericii Piariste. Recitalul Propunea o combinație inedită: muzică de orgă…