Blank page

Timp de cinci ani m-am mințit frumos că îmi place să scriu despre călătorii. Mi-am deschis un (nou) blog și am pornit la treabă. Întâi cu avânt, apoi cu o frustrare crescândă, concretizată îm absențe tot mai mari din online. La un moment dat am ieșit din peisaj de tot. Călătoriile se înmulțeau, impresiile se acumulau dornice să iasă la iveală, dar de fiecare dată când deschideam laptopul, convinsă că a sosit momentul marii reveniri, mă blocam. Mi-a luat mult timp să îmi dau seama că acest gen de postări nu mă pasionează. Ador să umblu hai-hui, să împărășesc poze și frânturi de informație, dar mi se ridică părul in ceafă la gândul de a așterne informații seci, de a reduce experiențele la un șir de repere fizice. Când mă gândesc la un loc, îmi revin în minte gustul cafelei, culoarea frunzelor, o frântură de munte zărită printre nori, liniștea care însoțește cucerirea unui nou vârf. Poetic, dar prea puțin relevant pentru un public în căutare de informații concrete.

Pe de altă parte, mi-e dor de scris. De acel stil pe care îl abordam prin liceu, când mă preocupam prea puțin de formă. Era o vreme când scriam sincer și neforțat. Când puteam să umplu pagini întregi descriind o rafală de ploaie sau o petală dusă de vânt fără să îmi pese prea mult de relevanța informației. Spre asta tind din nou – spre un exercițiu de sinceritate, nu neapărat coerent formulat, dar autentic. Din vechea perioadă păstrez doar numele și același dor nebun de a colinda lumea.

Să ne citim cu bine!