Tur ghidat: Timișoara secretă
Cel mai recent tur ghidat organizat de Timișoara Free Tours ne-a invitat să descoperim o parte din legendele și miturile urbane ale orașului.
Organizarea

Ultima dată când m-am alăturat celor de la Timișoara Free Tours, erau -9 grade afară. Chiar și așa, au reușit să strângă un număr semnificativ de participanți. Ediția din august o doborât un record. Au fost undeva la 50 de oameni. Numai pentru asta, ghidul merită toată aprecierea noastră. A reușit să gestioneze un volum mare de oameni fără a afecta experiența.
Ce am aflat nou

Speram să aflu chestii creepy și dubioase despre oraș. Mission accomplished. Pe lângă câteva povești ușurele, menite să destindă atmosfera, turul a inclus și câteva detalii … noir. O parte sunt strict legende urbane, alte povești au o bază reală. Redau mai jos ce mi s-a părut interesant:
- În Piata Maria se spune că se auzeau zgomotele celor schingiuiți in timp răscoalei lui Gheorghe Doja;
- Era o vreme când Iosefin era plin de cofetarii și se produceau tot felul de prăjituri la modă;
- Maria Tereza numea rromi “noii bănățeni”;
- Aparent tovarășul Ceaușescu era nițel supărat că vedea Catedrala când ținea speech-uri la Opera. I-a pus gând rău și voia să construiască un bloc în locul ei;
- Un alt zvon spune că existau tunele sub oraș care duceau până în Serbia;
- Conform unei legende urbane, ceramica de pe Catedrală a fost realizată de soția și de fiica poetului Minculescu, ambele artiste talentate;
- Oamenii de pe Corso se salutau cu “am onoarea să vă salut”;
- În timpul comunismului existau cartele speciale pentru textile, cu care se puteau cumpăra materiale în doar 3 culori: gri închis, gri deschis și verde;
- În perioada otomană, Timișoara avea 70 de poduri. Când se abătea câte o foamete peste oraș, oamenii pescuiau de pe poduri;
- Iancu de Hunedoara foarte legat de Timișoara. Se spune că stafia lui încă mai bântuie prin castel, supărată pe soarta fiului său;
- Clădirea băncii din Piața Sf. Gheorghe a fost la un moment dat bordel;
- In locul unde se află fântana din Piața Libertății se afla în trecut un cimitir;
- Pavel Chinezu pedepsea otomanii forțându-i să mănânce carne de porc. Astfel, ei nu mai ajungeau în rai;
Pe lângă mituri și legende, ghidul nostru ne-a prezentat și câteva povești reale. Am aflat pentru prima dată despre atelierul fotografic Pittoni. În trecut, realiza cele mai importante fotografii ale momentului și devenise furnizor oficial al Casei Regale. A fost fondat de Lenke Pittoni. Ei i s-a alăurat ulterior Rozalia Roth. Rozalia a avut trei copii: Roland, Rene și Rupert. A imigrat ulterior în Israel. Întrebată într-un interviu unde s-a simțit cel mai bine, în România sau Israel, Rozalia a răspund succint ”pe vapor”.
Legenda care mă bântuie

Paranteză necesară: de aproximativ un an, drumurile mele pe la diferite evenimente locale se intersectează nefericit cu un personaj. O știam din trecut, am conversat de câteva ori. Și nu am mai reușit să scap de ea. Fără a intra în prea multe detalii, tipa este tot ceea ce detest la un om: zgomotoasă, excentrică până în penibil. Bea prea mult, se fotografiază excesiv și inoportun cu toți oamenii vag faimoși din oraș și nu i-ar trece o clipă prin minte că prezența ei nu este apreciată. Când apare, eu dispar. Am ajuns să excut manevre care l-ar face pe Houddini mândru numai ca să o evit. Prefer să mă bucur de cultură discret și în liniște.
Ei, imaginați-vă reacția mea când ghidul nostru a început să descrie, cu amănunte care nu lăsau loc de dubii, fix pe doamna de mai sus. Se pare că a devenit o legendă urbană. Am râs cu lacrimi.


