Diavolul se îmbracă la Prada 2

Stai, ce? Au trecut 20 de ani?! Nooo!!! 😱

”Reuniunile” au în general o tentă dulce-amăruie. Nimănui nu îi place să admită că îmbătrânește. ”Diavolul se îmbracă la Prada 2” ne lovește pe noi, the millenial girls, în plex. Două decenii de când fredonam ”Suddenly I see”. Dar o face atât de frumos încât uiți de tristețe și te surprinzi zâmbind.

Revederea

Filmul reușește să păstreze demnitatea personajelor. Le imprimă o traiectorie realistă. Că din Andy nu s-a ales mare lucru nu surprinde, cred, pe nimeni. Da, îmi este antipatică. Mi se pare o Rory Gilmore a marelui ecran, la fel de stuck up și la fel de pierdută în spațiu. Chiar și așa, am empatizat cu ea. Duc dorul chioșcurilor de ziare; a mirosului de hârtie proaspăt scoasă de la tipar; am nostalgia zilelor de joi când apărea un număr nou din ”Bravo girl”. Aș fi vrut să mai frunzăresc puțin, să am șansa să mai îmi decupez poze din reviste. Site-urile și social media ne-au oferit informația la un click distanță. Ne-au furat tot restul. Când Andy are izbucnirea de la început, atinge un nerv.

Emily. Au sabotat-o în primul film, n-a scăpat nici în al doilea. Știu, orice film are nevoie de un conflict. Puteau să aleagă ceva mai inspirat.

Miranda și Nigel sunt cei mai previzibili, ca evoluție. Amândoi sunt conștienți că duc pe umerii lor finalul unei epoci. În urmă cu 20 de ani, Runway/Vogue erau autoritatea în domeniu. Au ajuns la stadiul de relicve. Simboluri glam ale unor vremuri pe ducă.

”The Devil Wears Prada 2” este un rămas bun. Va fi probabil ultimul film semnificativ despre modă, reviste și pictoriale. Are un final fericit, previzibil. Ne permite să rămânem cu iluzia. Încă ne mai putem ridica privirea la un birou și să ne imaginăm că în spatele pereților de sticlă cineva pregătește următorul număr dintr-o revistă.

Premiera

Îmi doream mult să văd filmul la cinema. Între atâtea evenimente serioase, merge un mic respiro. Am primit mai mult decât așteptam, grație celor de la Cinema Timiș.

Inițial nu am înțeles ”influensăreala” din holul cinema-ului. Toată lumea filma și făcea poze. Ok, suntem la o premieră, cool. Nu-i ca și cum actorii se pregătesc să coboare pe covorul roșu. În confuzia mea, era să mă impiedic de cineva. Dau să îmi cer scuze și mă trezesc vorbind cu un manechin îmbrăcat la patru ace. Abia atunci realitatea mă prinde din urmă: foaierul Cinema Timiș a fost transformat în expoziție de high fashion. Un gest mai în ton cu filmul nici că se putea.

Vânzoleala din hol a continuat în timpul proiecției. Dar s-a transformat într-un zumzet plăcut, deloc deranjant. Am zâmbit cot la cot cu alte sute de femei când filmul făcea referințe vechi de decenii. Am râs cu ele la anumite replici. Și am împărtășit nevoia subită de a-l îmbrățișa pe Nigel la final.

”Diavolul se îmbracă la Prada 2” nu este genul de film care să supraviețuiască timpului. Este simpluț, superficial, ușor idealist. Dar uneori cele mai neremarcabile lucruri ne aduc o bucurie imensă. Este cazul aici. Recomand.