SoNoRo Conac la Lloyd

Povesteam în articolul despre Kurtag că Palatul Lloyd va găzdui în mod recurent spectacole. Nu doar că organizatorii s-au ținut de promisiune, dar evenimentele devin tot mai semnificative cultural. Luna aceasta, clădirea a găzduit o parte din turneu SoNoRo Conac.

SoNoRo Conac

îmbină două elemente care îmi plac: muzica de cameră și clădirile istorice. Aflat la a XIV-a ediție, turneul urmărește promovarea clădirilor istorice din țară. Evenimente notabile includ Concertul la Cazinoul din Sinaia, Concertul de la Biserica Italiană din București și Concertul de la Muzeul Județean de Artă Prahova.

Din 2013 încoace, SoNoRo a promovat, prin muzică, peste 140 de clădiri de patrimoniu din România, unele mai puțin cunoscute.

Recitalul

Despre Palatul Lloyd am povestit în detaliu aici. Știți deja cât îmi place clădirea. Admir evoluția ei treptată, de la un loc semnificativ arhitectural, dar inaccesibil publicului larg, către un spațiu deschis locuitorilor.

”SoNoRo Conac” a fost sold-out. Chiar și așa, a reușit să își păstreze aerul intim. În continuare am impresia că la evenimentele de la Palatul Lloyd devii parte dintr-un secret. Chiar dacă sunt publice și accesibile tuturor, atmosfera de acolo este de așa natură încât simți că devii parte din ceva special, împărtășit de puțini oameni.

Recitalul mi-a permis să îl descopăr pe Mozart. Este o temă la care, la nivel personal, încă lucrez. Am evitat acest compozitor mult timp, pentru că mi-era teamă că o să devin prizionera unui stereotip: ”Ce muzică îți place?” ”Mozaaaarrrtttt”. Încet, cred că dobândesc maturitatea necesară pentru a-l aprecia independent de ce îmi spun cărțile de muzică. Iar evenimente precum ”SoNoRo Conac” ajută.

Încep să îl iubesc pe Mozart nu pentru că este ”cel mai mare compozitor pe care l-a văzut omenirea” ci pentru că, în sfârșit, atinge ceva în mine. Încep să îi înțeleg geniul. Când Răzvan Popovici te face atent la nuanțe, începi să vezi și tu. Iar duetul chiar începe să îți sune ca un cvartet.

Pe lângă Mozart, publicul a fost răsfățat și cu puțin Johan Halvorsen, un compozitor puțin cunoscut, dar, din punctul meu neavizat de vedere, excepțional.

Acum ironia – am iubit recitalul, mi-au plăcut artiștii. Dar marele câștig al serii a fost altul – un moment scurt în care Erik Schumann și Răzvan Popovici ne-au prezentat vioara și viola care îi însoțesc, oferindu-ne o fereastră neșteptată în alt subiect, cel puțin la fel de interesant: istoria instrumentelor muzicale și compatibilitatea dintre artist și vioară.

Ca om din exterior, v-ați putea întreba poate ce face muzica de cameră semnificativă? La Filarmonică asistăm la un întreg ansamblu de instrumente. De ce ne-am mulțumi cu un duo sau cu un trio? Tocmai din motivul relatat mai sus – spectacolele ”mici” îndeamnă la conversație și introspecție. Te fac mai atent la nuanțe și … viole.