Cravata galbenă – un film de neratat

Scriu acest articol pe grabă, cu creierul varză după seara de ieri. O să îmi ia câteva zile să îmi așez gândurile. ”Cravata galbenă” m-a atins în moduri pe care nu le credeam posibile. Așa că vă rog un singur lucru: luați-vă bilet și vedeți acest film!

De ce ”Cravata galbenă” merită văzut

Pentru că este un film care, cu riscul de a suna cheesy, te face mândru că ești român. ”Cravata galbenă” vine să reabiliteze cinematografia românească marcată primordial de răni comuniste. Ne aduce un alt fel de poveste – frumoasă, inspirațională, dureroasă pe alocuri. Ca privitor ajungi să te pierzi în destinul de pe ecran. Îndrăznești să speri, împărtășești extazul personajului principal și verși o lacrimă discretă când acțiunea atinge punctul culminant.

Puterea filmului este doar amplificată de faptul că se bazează pe o poveste reală. Pentru cei din generația mea, Sergiu Celibidache nu e neapărat un nume cunoscut. Aveam 6 ani când a decedat. Nu am citit despre el în cărțile de istorie, nu a fost menționat, nici măcar în treacăt, la orele de muzică. Până la apariția filmului, nu auzisem de el. ”Cravata galbenă” a venit ca o intervenție necesară – i-a restituit lui Celibidache locul în memoria unor noi generații și ne-a dăruit o sursă de inspirație. Un tribut minunat.

Nu voi rezuma filmul. Ar fi incorect față de cei care nu l-au văzut și probabil aș rata esența. Asemeni muzicii tatălui, filmul fiului poate fi experimentat cu adevărat doar în sală.

În schimb, vă las cu câteva impresii de la avanpremieră.

Avanpremiera

Printr-un noroc chior, am prins bilet la ”Cinema Timiș”. Filmul a marcat, cred, un record în istoria cinematografului – toate locurile s-au epuizat în câteva minute. Avanpremiera s-a extins la Cinema Victoria, unde fenomenul s-a repetat. Cinema Timiș are undeva la 500 de locuri. Ieri, au fost ocupate toate. Iar pe parcursul filmului, toată sala a respirat la unison.

Cam pe când acțiunea se apropia de punctul culminant, am început să plâng. Nu sunt mândră de asta, în general mă consider destul de stoică. Așa că preț de câteva secunde m-am simțit teribil de jenată. Apoi am aruncat un ochi în sală și am constatat că peste tot în jurul meu răsăriseră discret … șervețele. Alături de mine mai plângeau sute de alți oameni.

Aproape la fel de frumos ca filmul a fost dialogul care a urmat după proiecție. Serge Celebidachi m-a surprins prin modestie și deschidere. Am simțiț o ușoară ezitare la început – un om mare, aflat brusc la cheremul publicului. Apoi reacțiile din sală au început să curgă și atmosfera s-a destins.

Finalul avanpremierei a fost, într-un fel, sfârșitul unei curse lungă de ani. ”Cravata galbenă” e în lucru din 2018. Producția a fost întârziată, întâi pe fondul pandemiei și al războiului. Apoi lansarea a fost amânată încă odată, pentru a nu se suprapune cu alegerile. ”Slow burn…”. Atâta muncă, atâta efort și bani investiți în ceea ce a fost, în esență, un pariu. Producătorii au crezut în puterea publicului român de a aprecia acest film, iar încrederea le-a fost răsplătită.

Ieri, din sală a venit un val atât de pur de apreciere că nu poate fi transpus în cuvinte. Un om și-a amintit de momentul când Sergiu Celibidache a revenit în România. Se povestea atunci că Celibidache a dirijat Enescu așa cum doar un român poate să o facă. Altcineva și-a amintit de felul în care Celibidache ”dansa” în timp ce dirija. Peste aceste amintiri s-au suprapus frumos anecdote și câteva informații din culisele filmului.

Câteva idei notabile:

• filmul este în engleză. O decizie puțin atipică pentru un film românesc. Serge Celebidachi și-a asumat această decizie, din două motive: pentru a atrage actori străini și pentru a face filmul mai ”digerabil” pentru publicul din afara țării. Germana utilizată pentru scenele din Berlin e tot un artificiu artistic – simbolizează ”străinul”.
• regizorul și-a permis câteva … artificii creative și când vine vorba de cronologie. Aceasta nu respectă în totalitate ”adevărul istoric”. Motivul: amplificarea tensiunii.
• ”Cravata galbenă” este filmat integral in România, deși personajul principal se plimbă pe tot globul. Toate cadrele din afara țării au fost create digital.
• filmul nu a avut buget de marketing. Toată promovarea a avut loc prin intermediul sponsorilor și al publicului.

My two cents

Am mers la ”Cravata galbenă” cu așteptări minimale. Am ieșit din cinematograf pradă unui extaz de care nu mă credeam capabilă.

Nu sunt un om impresionabil. Cu cinematografia românească am o relație complicată – aș vrea să o iubesc, dar nu îmi iese aproape niciodată. După ”Cravata galbenă” mă simt mândră – în sfârșit avem un film pe care îl pot recomanda cu sinceritate oricui, român sau nu. Îmi doresc din toată inima să aibă succes. Este o muncă de suflet și se vede. Și sper că Serge Celebidachi va primi toată aprecierea pe care o merită. Nu cred că există ceva mai dificil decât să îți descrii propriul părinte. Să o faci ”în văzul lumii”, să îți expui istoria personală criticii unui public imprevizibil, cere curaj. Mă bazez pe oamenii din jur să validăm în continuare acest gest.

Serge Celebidachi ne-a dăruit o mică operă de artă. Acum ține de noi să o apreciem.