Fragilitatea Eternului

Mi-am dorit de ceva timp să revin la Muzeul Național de Artă Timișoara. Nu era chiar ”cap de listă”, dar când șansa apare, zici ”mulțumesc”, nu vii cu pretenții.

Șansa în cauză s-a numit ”prima miercuri din lună”. Atunci, Muzeul Național de Artă Timișoara are intrarea gratuită pentru primii 1000 de vizitatori.

Organizarea

Știam deja că în Timișoara se stă la coadă la cultură. Chiar și când orașul se confruntă cu cea mai puternică ninsoare din ultimul deceniu. Când s-a deschis muzeul, așteptau deja în jur de 50 de oameni. Până să îmi vină rândul, coada șerpuia deja elegant prin Unirii.

Surprinzător, am reușit să intru destul de repede. Angajații muzeului au coordonat totul excepțional. În plus, am apreciat faptul că tot la câteva minute cineva ieșea și invita parinții cu copii înainte.

Din păcate punctele pozitive se opresc aici.

Expoziția

Un bilet la ”Fragilitatea Eternului” costă 93 de lei de adult. Nu include expozițiile permanente. Și este, din punctul meu de vedere, o investiție foarte proastă.

Singurul motiv pentru care acest articol va fi … moderat de critic, este gratuitatea. Dar dacă aș fi avut proasta inspirație să dau bani pe bilet, ieșea o postare mult mai acidă.

Ca să n-o lungesc: în ”Fragilitatea eternului”, numărul de epitete folosit pentru a descrie expoziția este invers proporțional cu calitatea ei.

Introducerea de la intrare mi-a evocat un caiet de expresii frumoase din primare. Oricine a scris-o, se pare să s-a chinuit enorm să înghesuie cât mai multe metafore și ”cuvinte care sună bine” pe afiș. A ieșit o varză, păcat de hârtie.

Bun, și expoziția? Stați să vedeți!

Actul 1

Înghesuie mai mulți vizitatori decât omenește posibil într-o sală de proiecții. Ține-i ostatici în timp ce pe un ecran pixelat se desfășoară o ”poveste inspirațională”. Și lungă. Interminabilă.

Publicul și-a ținut respirația. Poate că au fost mișcați de ce au văzut. Sau poate că înghesuiala din sală a lăsat o … amprentă olfactivă. Nu vom ști niciodată. Cert este un lucru – după ce ni s-a permis în sfârșit să intrăm în zona de exponate, toți am respirat adânc. Și după am oftat puțin.

Actul 2

A fost o trecere foarte rapidă de la curiozitate la blazare. În prima sală, lumea poza, citea descrierea, manifesta un interes cât de vag. În sala următoare, deja masa se mișca mai repede. La finalul expoziției, făcea jogging spre ieșire. Noroc cu showstopper-ul de la final, o proiecție bine realizată cu explozia vulcanului.

Actul 3

Opresc să îmi trag sufletul pe scări. Mă prind din urmă alți vizitatori. Și brusc, din spate, se aude cu năduf un ”ce lameeee”. Dovada că ideile valoroase, se explimă, în fond, în cuvinte puține. 🙂

Concluzii

”Fragilitatea eternului” este o expoziție supralicitată. O spun conștientă de faptul că nu sunt un expert în artă. Dar cred că evenimentele culturale trebuie să păstreze o latură accesibilă.

Presupunem, de dragul argumentului, că expoziția respectivă a fost, de fapt, evenimentul anului și că sunt eu lipsită de cultură și profunzime și nu am înțeles-o. Nu este acesta cel mai bun indicativ al eșecului? Sunt un om averge. Ca mine, mai sunt sute. Oameni curioși, nu neapărat experți în artă. Acești oameni reprezintă 99% din vizitatorii muzeului. Acești oameni plătesc, în general, bilet, și susțin muzeul. Când acești oameni pleacă dezamăgiți, ceva, undeva, scârțâie rău.