My two cents

Pisi, asta s-a terminat prost

Până nu demult, în cercul meu de cunoștințe virtuale, orice schimbare de natură romantică era anunțată invariabil cu clasicul ”In a relationship with” respectiv ”Popeasca is single (again)”. Între timp, lumea s-a mai stilat (sau unfriend-urile din ultima perioadă și-au spus cuvântul). Rar mai văd vreun status de genul, totuși îmi e la fel de ușor să intuiesc anumite schimbări, print-un simplu scroll prin feed. Când o cunoștință de-a mea apare subit interesată de 20 de evenimente culturale complet diferite, când check-in-urile alături de ”fete” cresc de la 0 la 20 pe săptămână, mesajul e clar: lady e singură din nou și se bucură de viață. Sau în traducere – idiotul i-a dat papuci așa că e timpul să îi își demostrez ce viață interesantă are. Noh și aici încep să pierd firul logic. De ce musai să demonstrăm (nouă sau altora) în permanență ceva, preferabil prin intermediul unei rețele sociale, cu 3 filtre pe o poză mișcată? De unde nevoia asta tembelă de a masca orice eșec, de a ascunde cele mai mizerabile perioade din viața noastră în spatele unei aparențe glamour? Nu zice nimeni că trebuie să ne fluturăm tristețea în online, nici că trebuie să ne asumăm orice eșec în fața a 600 de prieteni virtuali. Ce mă hârâie la creier e negarea.

Am învățat the hard way că cel mai bun mod de a trece printr-o perioadă mai grea e să te privești în oglindă și să îți spui, cu toată sinceritate ”pisi, asta s-a terminat prost”. După care te apuci să culegi cioburile. Că le arunci sau că le recompui e alegerea ta. Dar e un proces care are loc în intimitate, departe de public și care cere timp. Luni, poate ani. Dacă avem noroc, acel șut în posterior se va transforma, cu timpul, în ditamai saltul în față. Iar această victorie contează mai mult decât toate like-urile date unei tristeți prost mascate.

Share on FacebookShare on LinkedInTweet about this on Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *