Oslo – prima ninsoare din sezon. Trenul își croiește drum printre mări de alb. Pe alocuri mai răsare fugitiv impresia unei grădini sau a unei case. Dispar la fel de repede cum au apărut. Când zăpada decide să revină în Norvegia, o face foarte puțin subtil. Îneacă tot, reduce esența la o simplă nuanță. Întâi a fost urgia – o perdea groasă de fulgi ce te amețește și îți blochează instinctele. Nu îți mai dai seama unde e sus sau jos, stânga sau dreapta. Te lași purtat de ninsoare și îți numeri binecuvântările când ajungi în sfârșit la căldură. Atât că nu reziști mult acolo. Nu trece mult și albul te cheamă din nou la el. Între timp a devenit mai pașnic. Și-a făcut de cap, a blocat orașul și a estompat contururi. Acum te invită să hoinărești într-un oraș împietrit. Iar in astfel de momente, Oslo mi se pare cel mai frumos loc din lume – alb, înghețat și tăcut, cu lumânări pâlpâind încet pe terase.