-
Turneul Madrigal – Săptămâna Patimilor
În urmă cu câteva luni, circula în online-ul românesc o postare despre Corul Madrigal. Autorul deplângea calitatea tot mai slabă a reprezentațiilor și decăderea Madrigalului. A fost convingător. Așa că atunci când Madrigal și-a anunțat evenimentul din Timișoara, l-am trecut pe lista de ”nu”. Cum am ajuns totuși la concert Îndoielile au apărut ulterior. Știam că reprezentația mă va dezamăgi, dar tot mă chinuia un FOMO. M-am înscris ca și voluntar. Organizatorul a dat-o în bară și am fost incluși în grupul de voluntari cu două zile înaintea evenimentului. Am zis pas. Și am sfârșit prin a-mi lua cel mai ieftin bilet, mai mult de nervi. Odată în viață. Instinctul…


