Sâmbătă. Noiembrie și-a intrat în drepturi, vremea te îndeamnă la activități casnice, la căldură. Mă trezesc cu chef de o friptură de vită, așa cum numai eu știu să fac. Pofta mare, frigiderul mârâie dezaprobator a gol. Opțiunea firească – Carrefour. În magazin, agitația specifică fiecărui week-end. Lumea se împinge, copiii urlă, bătrânii înțepenesc minute în șir fix în fața produsului de care ai nevoie. Îmi croiesc drum către raionul de condimente, nu fără a-mi lua două roți de cărucior peste picioare in ză process. Asta e, mâncarea bună cere sacrificii. Dau să iau produsele, moment în care înțepenesc în fața unei scene neașteptate – în mijocul nebuniei din jur, o angajață toata numai zâmbet turuie despre condimente. Împarte mostre de turmenic, aranjează pliculețele în raft, verifică în trecere stocurile iar în paralel susține o conversație animată cu o cumpărătoare puțin pierdută. ”Nu mai e pătrunjel? Rezolvăm imediat”. O ia la fugă, executând un slalom demn de toată admirația printre oameni. Câteva clipe mai târziu revine, gâfâind victorioasa cu picul de pătrunjel în mână. O revăd ceva mai târziu la raionul de carne. O femeie puțin trecută, fără prea multă școală. Dar în clipa în care începe să vorbească, fața…